Proiect PNL: bucureștenii din Sectorul 3 pot să își sterilizeze gratuit câinii

Sursa foto: Unsplash

Proiectul PNL, prin care bucureştenii din sectorul 3 vor avea acces gratuit la servicii de sterilizare şi de microcipare a câinilor de rasă comună a fost adoptat în Consiliul Local al Sectorului 3 din această săptămână.

Proiectul a fost adoptat fără votul consilierilor USR, care au blocat proiectul și la ultima ședință când au ieșit din sală la momentul votului.

“Sunt foarte mulțumit că am reușit, în sfârșit, să trecem acest proiect care le face oamenilor viața mai uşoară. Sunt convins că vom reuși să îl aplicăm cu același succes cu care au făcut-o și colegii noștri în județul Ilfov. Am văzut că și azi cei de la USR au votat împotrivă. Mi-e greu să înțeleg cum poate un partid să pună politica mai presus de oameni”, a declarat inițiatorul proiectului, consilierul PNL, Cătălin Moldoveanu.

„Este o veste extraordinară și pentru că sterilizarea gratuită va însemna o deschidere mai mare către adopție. (…) Felul în care ne raportăm la animale și modul în care ne purtăm cu ele spun foarte multe despre noi și despre comunitatea în care trăim. Vreau să facem din sectorul 3 un loc care pune grija față de calitatea vieții pe primul loc”, a scris Andrei Baciu, președintele PNL Sector 3, pe pagina sa de Facebook.

La ședință, pentru susținerea proiectului, au fost prezente mai multe ONG-uri de profil, inclusiv Hilde Tudora, șefa Biroului Protecția Animalelor la Consiliul Județean Ilfov, cea care a implementat cu succes această soluție în Ilfov.

“În sfârșit, datorită Partidului Național Liberal, Primăria sectorului 3 face acum ce trebuia să facă de ani de zile: să prevină suferința oamenilor și a animalelor. Mă bucur enorm să văd că cetățenii din sectorul 3 își vor putea steriliza și microcipa gratuit câinii. E complet normal să vedem o astfel de măsură, într-o țară în care problema animalelor singure este una de siguranță națională. Animalele nu au ce căuta pe străzi, trebuie să alegem calea umană și eficientă. Îl felicit pe Cătălin Moldoveanu, mereu am spus că avem nevoie de oameni politici cu viziune, axați pe toate probleme, de oameni politici care respectă ființele în general și fac tot ce e necesar să aducă bunăstare”, a declarat Hilde Tudora.

Programul de sterilizare şi microcipare a câinilor de rasă comună urmează să fie derulat cu ajutorul ANSVSA şi DSV, cu implicarea asociațiilor şi a ONG-urilor de profil.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL