Proiect: Vânzarea băuturilor energizante către minori ar putea fi interzisă

INQUAM PHOTOS/CORNEL PUTAN
Sursa foto: Inquam Photos /Cornel Putan

Băuturile energizante nu vor mai fi vândute sau oferite persoanelor cu vârsta sub 18 ani, prevede o propunere legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, iniţiată de un grup de parlamentari ai PNL.

Potrivit propunerii legislative, „se interzice comercializarea sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerţul online şi/sau alte metode de vânzare la distanţă”.

De asemenea, se interzice comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora prin automate.

Potrivit proiectului, se interzice totodată comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.

Iniţiatorii proiectului definesc în textul acestuia băuturile energizante şi derivatele acestora ca fiind băuturile care conţin combinaţii variate de alcool, carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeina, taurina, carnitina, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Băuturile energizante şi derivatele acestora, puse pe piaţă în România, indiferent de ţara de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, inclusiv a menţiunilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, potrivit propunerii legislative.

Pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în proiect sunt prevăzute sancţiuni cu amenzi de la 25.000 la 100.000. Se poate dispune, totodată, măsura suspendării activităţii operatorului economic pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale, mai prevede proiectul.

„Prezenta lege are drept scop protejarea sănătăţii populaţiei din România prin stabilirea unor măsuri privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării băuturilor energizante sau a derivatelor acestora către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante şi derivate ale acestora asupra sănătăţii”, precizează propunerea legislativă care a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată.

Potrivit expunerii de motive, comercianţii de băuturi au pus pe piaţă produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central, sistemului cardiovascular sau muscular.

„În acelaşi sens, Institutul Naţional de Sănătate Publică atrage atenţia asupra faptului că consumul de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi astfel intervine subestimarea stării de ebrietate. Cercetările arată că tendinţa de asociere a băuturilor energizante cu alcoolul, prin popularitate, imitare şi presiunea de grup, este în creştere – peste 70 % dintre adulţii tineri care consumă aceste băuturi le amestecă cu alcool – iar riscurile se dublează prin potenţarea efectului şi adicţie”, se arată în expunerea de motive semnată de un grup de senatori ai PNL.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: