Sindicaliștii din finanțe protestează astăzi, între 12:00 și 14:00, în fața Ministerului Finanțelor, pentru a solicita o serie de schimbări. Ei cer respectarea drepturilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă, sub forma unor 10 revendicări publice.
Sindicaliştii din domeniul finanţelor organizează astăzi un protest la sediul Ministerului Finanţelor.
Printre cererile pe care ei le au se numără finanţarea corectă a instituţiilor și stabilirea unor norme realiste de muncă. Sindicaliștii au declarat că protestul are loc într-o zi liberă, pentru a nu afecta activitatea instituţiilor.
Sindicatul Naţional Finanţe Publice, SindFISC, a anunţat că manifestaţia va avea loc sâmbătă, între orele 12:00 şi 14:00, în faţa Ministerului Finanţelor.
„Prin această manifestare, dorim să atragem atenţia asupra celor 10 revendicări esenţiale – «10 pentru finanţişti», formulate în interesul angajaţilor, al funcţionării corecte a instituţiilor financiare, fiscale şi vamale şi al opiniei publice, in general”, au transmis sindicaliştii într-un comunicat de presă.
Cele zece solicitări ale participanţilor la protestul de astăzi sunt:
-
Redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor, printr-o comunicare echilibrată a rezultatelor muncii noastre
-
Recunoaşterea specificului activităţii şi definirea Domeniului „Finanţe publice” în legea salarizării
-
Adoptarea Statutului finanţistului, drepturi şi îndatoriri clare
-
Finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor, fără costuri suportate de angajaţi
-
Normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar
-
Digitalizare accelerată şi eficientă – eliminarea hârtiilor, acces la baze de date
-
Depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere
-
Consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă pentru angajaţi
-
Recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar
-
Un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii noastre
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News