Activiştii Greenpeace protestează miercuri la sediul OMV Petrom, împotriva noului proiect de gaze din Marea Neagră, Neptun Deep. Activiștii, care au scris mesaje cu vopsea galbenă pe clădirea OMV, susțin că exploatarea gazelor amenință habitatele din Marea Neagră şi va accelera schimbările climatice.
Protestatarii au scris cu vopsea galbenă pe clădirea în care îşi are sediul OMV Petrom: „No New Gas” şi au afişat mesaje care promovează protejarea Mării Negre şi oprirea noului proiect de extragere a gazelor din Marea Neagră.
Activiştii solicită companiei accesul public la toate documentele supuse consultării publice pentru avizarea de mediu a proiectului Neptun Deep.
„OMV Petrom a ignorat până acum cererile noastre de publicare a studiului de ecotoxicitate. Practic, compania refuză să facă publice chimicalele ce vor fi deversate în Marea Neagră pentru 20 de ani la rând şi ascunde impactul negativ al acestor chimicale asupra biodiversităţii marine. Este total netransparent, iresponsabil şi periculos ca acest impact negativ să fie ascuns sub preş”, a declarat Alin Tănase, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România, potrivit News.ro.
Greenpeace cere companiei OMV Petrom să prezinte testele de toxicitate cronică pentru toate substanţele chimice care vor fi deversate în mare şi să demonstreze că valorile limită maxime admisibile asigură protecţia mediului marin şi nu prezintă un impact negativ asupra ecosistemului acvatic.
„Noul proiect de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep, va ameninţa speciile marine vulnerabile şi va emite în atmosferă sute de milioane de tone de CO2 cu urmări climatice catastrofale”, a mai transmis organizaţia.
Aceasta a contestat în instanţă PUZ-ul dedicat proiectului Neptun Deep la începutul lunii februarie 2024. De asemenea, 76 de oameni de ştiinţă din Austria s-au alăturat eforturilor organizaţiei de mediu şi au cerut OMV oprirea proiectului Neptun Deep. Mai mult, Greenpeace România a lansat o petiţie pentru protejarea Mării Negre.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News