Protest la Penitenciarul Oradea. Aproape 100 de polițiști refuză să facă orele suplimentare

Cerințele lor se referă la salarizare, orele suplimentare obligatorii, completarea schemei de personal dar și la condițiile de pensionare.

Protestul vine în continuarea celui din mai. Începând de miercuri și până la finalul lunii, o parte dintre polițiștii Penitenciarului Oradea, membri în Sindicatul SILPO 2012, refuză să facă orele suplimentare, ca protest față de nerezolvarea problemelor puse în fața guvernului încă din luna mai.

La momentul respectiv a avut loc un protest similar, la nivel național, la care s-au aliniat și angajații din Oradea. Protestează acum doar sindicaliștii din SILPO 2012, 95 la număr, în condițiile în care Penitenciarul Oradea are 270 de angajați. Dintre aceștia, aproximativ 100 sunt membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare iar restul sunt neafiliați. Sindicatul Național a ales să nu protesteze.

„Dna ministrul a oferit niște garanții față ce cererile de la protestul anterior, noi am considerat că e normal să oferim puțin credit și să vedem măsura în care vor fi puse în practică”, ne-a declarat Cristian Marcus, liderul filialei locale a Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare.

Răgazul de care vorbește el este până la finalul lunii septembrie. După o notificare a conducerii Penitenciarului Oradea legată de refuzul orelor suplimentare, cei din SILPO 2012 nu s-au mai prezentat la muncă, ne-a precizat Călin Ardelean, liderul sindicatului.

Astfel, volumul de muncă neacoperit cu personal, pică pe angajații care au refuzat protestul. Liderul de sindicat a atras atenția că „la Oradea e singurul caz din țară unde deținuții păzesc alți deținuți. Dacă nu e personal suficient, în postul de pază este trimis un deținut care supraveghează curtea. Dacă vede vreo problemă sau vreo încercare de evadare, sună în dispecerat”. El susține că această măsură e lipsită de orice bază legală.

„Un coleg agent, pregătit și înarmat ar trebui să se afle acolo”, insistă el.

Ardelean a mai spus că schema de personal de la Penitenciarul Oradea e subdimensionată cu aproximativ 70 de posturi.

Refuzul de a intra la ore suplimentare obligatorii a fost comunicat Ministerului Justiției la nivel național:

„Având în vedere faptul că deși de-a lungul timpului personalul din sistemul penitenciar a găsit de cuviință să pună mai presus interesele sistemului decât interesele personale, amăgindu-ne că cineva va recunoaște efortul și devotamentul de care au dat dovadă in gestionarea problemelor unui sistem trecut printr-o criză sanitară, precum și gestionarea tuturor provocărilor, de orice natură generate de munca în acest sistem, constatăm că tot acest efort nu contează pentru nimeni decât la nivel declarativ.

Așteptăm de 6 ani punerea în aplicare a legii 153/2017 și constatăm că deși ne-a fost promis că acest lucru se va întâmpla la rectificarea din luna august 2023, suntem în situația de a ne amăgi cu o eventuală discuție despre acest lucru după o eventuală rectificare în luna septembrie. Mai mult, neaplicarea acesteia grevează în mod catastrofal veniturile ce vor sta la baza unei pensii declarate nesimțite și care, ca urmare a respectului ce ne este acordat va ajunge să fie la același nivel, dacă nu mai mică, cu pensia unui șofer la cabinetul unui demnitar. Și asta după ,,o viață petrecută după gratii”.

Nu mai aducem în discuție provocările fiecărei experiențe pe care o gândește, unul, altul, experientă ce am mai trăit-o în trecut, în care instituția Poliției Penitenciare a plătit cu multe funcții radiate, cu posturi blocate și concursuri suspendate.

Ținând cont de toate aceste lucruri vă aducem la cunoștință faptul că am notificat conducerile unităților în care avem sindicate ca membrii noștri de sindicat refuză să mai efectueze muncă suplimentară până la momentul în care statul român, prin cei care îl conduc, vor recunoaște aceste eforturi și vor pune în aplicare legea 153/2017 în integralitate pentru personalul din sistemul penitenciar.

Acest refuz este deja în derulare în penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Poarta Albă și Tg-jiu, cu perspectiva declanșării în scurt timp în penitenciarul Arad, Tulcea, Centrul de detenție Craiova si Centrul Educativ Tg-Ocna.

Până atunci vă rugăm să transmiteți conducerilor penitenciarelor de mai sus să dispună măsuri de înlocuire a personalului ce a notificat refuzul de muncă suplimentară, dar mai ales să nu dispună masuri de intimidare a personalului sau abuzând de autoritate sa planifice personalul in serviciu deși acesta a exprimat refuzul de a efectua munca suplimentara.

Acest lucru se întâmplă deja în penitenciarele Codlea si Deva. Vă solicităm acest lucru pentru a nu fi escaladată o situație care are la bază un refuz de muncă suplimentară bazat exclusiv pe prevederi legale. Cu deosebită considerație, Președinte Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Șchiopu Petre Florin”

Citește mai mult pe www.bihon.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL