Raed Arafat: 350 de voluntari din mai multe organizaţii au lucrat împreună pentru a construi case noi

voluntari case
Sursa foto: facebook

Şeful DSU, Raed Arafat, anunţă, sâmbătă, că a vizitat şantierul de lucru al organizaţiei Habitat For Humanity din judeţul Iaşi, unde 350 de voluntari din mai multe organizaţii au lucrat împreună pentru a construi case noi pentru familii care nu pot face acest lucru din resurse proprii. ”Astfel de acţiuni schimbă destine”, a transmis Arafat.

”Ieri după amiază, am vizitat şantierul de lucru al organizaţiei Habitat For Humanity aflat în localitatea Tutora din Judeţul Iaşi. 350 de voluntari din mai multe organizaţii, inclusiv Fundaţia pentru SMURD, 50 venind din afară României, au lucrat împreună pentru a construi case noi pentru familii care nu pot face acest lucru din resurse proprii”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Raed Arafat.

Acesta afirmă că acţiunea, ”extraordinară”, a fost realizată în colaborare cu autorităţile publice locale şi cu sprjinul a mai multor sponsori.

”Astfel de acţiuni schimbă destine şi au un impact pe termen foarte lung asupra familiilor beneficiare, mai ales asupra copiilor din aceste familii. Sunt aplicate critetrii foarte bine stabilite pentru alegerea familiilor beneficiare astfel în cât impactul social să fie unul major”, a afirmat şeful DSU.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: