Reacția PSD după răspunsul DNA privind implicarea lui Ponta în dosarul Microsoft

După ce în presă au apărut mai multe informații conform cărora numele premierului Victor Ponta ar apărea în dosarul Microsoft, Direcția Națională Anticorupție a reacționat și a transmis că premierul nu are nicio calitate în acest dosar, nici de inculpat, nici de suspect, până în acest moment, potrivit evz.

Reacția din PSD a venit imediat, prin vocea vicepreședintelui Olguța Vasilescu care nu a ezitat să facă referire la dosarul lui Klaus Iohannis cu ANI.

”Răspunsul dat de DNA la solicitarea celor de la Evenimentul Zilei, prin care se confirmă că premierul Victor Ponta nu are nici o calitate în dosarul Microsoft, nici de suspect, nici de inculpat, demonstrează că ceea ce am văzut ieri promovat de o anumită parte a mass-media n-a fost nimic mai mult decât o înscenare de presă, o fumigenă electorală. S-a încercat astfel acoperirea deciziei ÎCCJ în cazul lui Klaus Iohannis și totodată afectarea imaginii publice a primului-ministru. Acesta este încă un motiv pentru care românii nu trebuie să lase regimul Băsescu să continue și după 16 noiembrie. Folosirea dosarelor penale în campania electorală şi inventarea unor astfel de povești demonstrează disperarea oamenilor lui Băsescu, care simt că sfârșitul este aproape. Îmi doresc să avem o campanie electorală curată, fără dosare, însă modul în care aceasta a început nu-mi dă mari speranțe că acest lucru se va întâmpla”, a declarat vicepreședintele PSD, potrivit unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL