Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română

Sursa foto: Freepik

Poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic, în condiţiile avertizărilor meteorologilor privind vijelii şi ploi torenţiale.

În Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis mesaje de informare a populaţiei inclusiv prin panourile electronice stradale.

”Având în vedere prognoza meteo, care anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale şi vijelii în zilele viitoare, Poliţia Română informează conducătorii auto şi pietonii cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere grave”, a transmis, sâmbătă seară, instituţia.

Astfel, poliţiştii le recomandă şoferilor să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa proprie, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic.

”Nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos şi păstraţi în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele din faţă. Folosiţi luminile de întâlnire indiferent de categoria de drum pe care circulaţi sau distanţa pe care o parcurgeţi, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare”, sunt alte sfaturi ale poliţiştilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: