Remus Pricopie: PSD și PNL au nevoie de o reașezare, dar nu prin înjurături adresate foștilor președinți de partid

Sursa foto: Remus Pricopie
Într-un editorial intitulat sugestiv – Î𝐧𝐜𝐨𝐭𝐫𝐨? – rectorul SNSPA Remus Pricopie face o analiză a României de după alegeri, în care dezbaterea politică e dominată de tema victoriei lui Nicușor Dan și necesitatea reformării partidelor tradiționale. 
„PSD și PNL au nevoie de o reașezare – în fond, au pierdut două rânduri de alegeri prezidențiale (noiembrie 2024 și mai 2025) –, dar această transformare nu se va realiza prin înjurături adresate foștilor președinți de partid (Ciolacu, Ciucă), fostului președinte al țării (Iohannis) sau alianțelor pe care aceștia le-au construit.
Acești oameni și aceste partide și-au asumat decizii dificile în momente critice în care exista riscul ca România să ajungă neguvernabilă, mai ales în perioada pandemiei, urmată apoi de atacul militar, neprovocat, ilegal și criminal al Rusiei asupra Ucrainei.
Iohannis, Ciucă, Ciolacu și instituțiile pe care le-au condus au acționat cum au considerat potrivit la momentele respective. Se putea altfel? Cu siguranță, dar în ambele sensuri: ṣi mai bine, dar ṣi mai rău. Unii le-au apreciat munca, alții au criticat-o. Însă acum, reforma acestor partide și a instituțiilor politice trebuie să pornească de la întrebarea „Ce s-ar putea face mai bine?”, nu de la o competiție de invective adresate celor care au fost la butoane în ultimii ani.
Dacă nu vor înțelege acest lucru, cele două partide vor continua să se afunde în irelevanță. Persistența în dispute sterile, centrate pe mize mărunte și ignorarea unei funcții definitorii pentru un partid politic – cea de reprezentare socială – nu vor face decât să erodeze și mai mult încrederea publicului și să le izoleze într-un colț al scenei politice, unde cuvântul lor nu va mai conta”, explică Remus Pricopie pe contul său de Facebook.
Rectorul SNSPA își mai exprimă speranța că vom avea o tranziție politică demnă, avertizând că lecția Georgescu-Simion trebuie înțeleasă pe deplin pentru a nu se mai repeta.
„Mi-aș dori mai multă demnitate la preluarea mandatelor politice, cu mai puține puseuri discursive despre „greaua moștenire”, cu mai multă responsabilitate și creativitate în fața provocărilor actuale.
Ne vom lămuri curând dacă politicienii ṣi partidele pot face tranziṭii ṣi reforme interne într-un mod mai elegant.
Până actunci, nu ar trebui să ignorăm și o a treia temă: Cum am ajuns aici?
Dacă trecem mai departe fără să înțelegem ce ni s-a întamplat, greșim. Eu și mulți colegi de-ai mei, din spațiul academic, cu siguranță, ne vom concentra pe acest subiect. Fără patimă, fără ură, trebuie să înțelegem cum s-a ajuns ca un politician de factură legionară, pro-rus, cu comportament huliganic, să reprezinte o opțiune pentru 5.339.053 de români!
Fără un raspuns onest și un diagnostic corect, această cifră va depăși 50%+1 din opțiunile românilor, cu ocazia următoarelor alegeri”, conchide Pricopie.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: