Pornind de la propria experiență academică și profesională, Remus Ștefureac aduce în discuție o temă recurentă a politicii românești: fragilitatea coalițiilor de guvernare. Într-un editorial publicat de informat.ro, el evocă încă din debut un reper personal și istoric: „În urmă cu 25 de ani (2001) eram în plină fază finală de elaborare a lucrării de licență […] Tema lucrării? Criza guvernului de coaliție”. Referințele la guvernele din trecut nu sunt întâmplătoare, ci subliniază continuitatea unor probleme structurale.
România este descrisă ca un sistem predispus la instabilitate, din cauza caracteristicilor sale politice: „regim democratic cu sistem multipartid, fragmentare maximă în interiorul coaliției (patru partide), formațiuni politice care reprezintă segmente din societate complet diferite”. Aceste elemente constituie, în viziunea sa, „ingredientele perfecte pentru crize politice prelungite și instabilitate cronică”.
Compromisul ca necesitate, nu ca slăbiciune
Într-un context marcat de crize multiple – „energetică, economică, de securitate etc.” – Ștefureac insistă asupra rolului esențial al responsabilității politice. El afirmă clar că „responsabilitatea instituțională supremă a actorilor politici principali […] este acomodarea partidelor prin negocieri permanente”.
Totuși, această deschidere către compromis are limite bine definite. Autorul avertizează că „nu orice compromis este legitim; nu poți negocia independența justiției, drepturile fundamentale, regulile democratice”. Astfel, compromisul nu trebuie să devină o formă de abandon al principiilor fundamentale.
În același timp, nici rigiditatea absolută nu este o soluție. Este „firesc ca partidele să refuze abandonarea cu totul a valorilor de bază sau a promisiunilor esențiale față de electoratul lor”, ceea ce face ca „arta negocierii și compromisului” să devină indispensabilă.
Stabilitatea versus riscurile majore
Un punct central al analizei este ideea că menținerea stabilității poate justifica compromisuri rezonabile. Ștefureac subliniază că „capacitatea de a face compromisuri acceptabile […] este o dovadă de responsabilitate instituțională”, mai ales atunci când alternativa este gravă: „prăbușirea economică sau ascensiunea certă a forțelor populiste radicale”.
Această formulare evidențiază miza reală a conflictelor politice: nu doar echilibrul dintre partide, ci direcția generală a societății.
Viitorul guvernării: inevitabilitatea coalițiilor
Privind spre viitor, sociologul consideră că modelul coalițiilor va rămâne dominant: „în următorii ani, România nu poate fi guvernată decât de coaliții”. În acest context, compromisul devine nu doar util, ci structural necesar: „exercițiul compromisului este esențial pentru orice formulă de guvernare”.
El indică și singura alternativă teoretică: o majoritate absolută obținută de un singur partid. Însă un asemenea scenariu este rar și îndepărtat: „O asemenea situație nu s-a mai întâmplat de la începutul anilor `90”.
Mai mult, abandonarea compromisului în prezent ar putea avea efecte inverse: „dacă îngropăm acum compromisul […] deschidem astfel larg calea de ‘aur’ a populismului radical”.
Analiza lui Remus Ștefureac propune o perspectivă realistă asupra politicii românești: într-un sistem fragmentat, compromisul nu este un semn de slăbiciune, ci o condiție a stabilității. Limitele sale sunt date de valorile democratice, dar absența lui poate conduce la riscuri mult mai mari decât costurile negocierii.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
