Reuniune PES la Bucureşti. Cîrstoiu: Bucureştiul este un oraş extraordinar, însă e bolnav şi trebuie tratat

Sursă foto: Facebook/ Cătălin Cîrstoiu

Bucureştiul este un oraş extraordinar, însă este bolnav şi trebuie tratat, a afirmat candidatul susţinut de PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu.

„Bucureştiul este un oraş extraordinar, însă este un oraş un pic bolnav. (…) Vreau ca lucrurile să fie cât mai bine făcute pentru cetăţeni, pentru că este momentul să tratăm oraşul. (…) Cred că pentru a funcţiona ca oraş european este nevoie să ai la dispoziţie trei direcţii. În primul rând este important să fie un oraş deschis faţă de alte oraşe europene”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, sâmbătă, la reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a atras totodată atenţia asupra necesităţii unui dialog permanent între edilul general al Capitalei şi primarii de sector.

„Continuăm să vorbim despre necesităţile de bază şi nu vorbim despre tehnologii avansate. Cred că am ajuns la momentul în care să discutăm despre acest lucru (…) prin dialogul cu alte oraşe”, a atras atenţia Cătălin Cîrstoiu.

În opinia sa, oraşul trebuie să fie funcţional pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de categoria cărora le aparţin.

„Oraşul este foarte diferit, putem să găsim soluţii pentru fiecare şi cred că Bucureştiul este un proiect unic. Avem practic şase oraşe, care au şase primari de sector, însă acest lucru trebuie să fie abordat în mod corespunzător”, a adăugat Cătălin Cîrstoiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: