Reuters: Comisia Europeană va propune miercuri începerea negocierilor de aderare cu Moldova şi Ucraina

comisia europeana UE steag
Sursa foto: Comisia Europeana

Executivul Uniunii Europene va recomanda miercuri ca blocul comunitar să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Moldova, odată ce aceste ţări vor îndeplini condiţiile restante, au declarat luni doi oficiali europeni, citaţi de Reuters.

Ambii oficiali UE au declarat că această recomandare înseamnă că negocierile oficiale cu Kievul şi cu Chişinăul ar putea începe anul viitor.

Executivul european va formula această recomandare, însă decizia finală aparţine liderilor UE, care ar putea aproba-o la summitul pe care îl vor avea în decembrie.

Sursele Reuters au adăugat că raportul Comisiei Europene, care se va referi, de asemenea, la progresele înregistrate de alţi candidaţi la aderarea la UE, nu a fost încă finalizat.

Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană în vara anului trecut, iar următoarea etapă în drumul către UE ar fi începerea negocierilor de aderare şi îndeplinirea unor condiţii-cheie stabilite de UE.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: