Revoluție pe piața muncii: Guvernul elimină clauza de confidențialitate a salariului pentru angajații din privat

Sursa foto: Pixabay

România va implementa noi reguli stricte privind transparența salarială și egalitatea de remunerare între femei și bărbați, conform Directivei (UE) 2023/970. Ministerul Muncii lucrează la un proiect de lege care va fi adoptat în Parlament până în februarie 2026, termenul-limită pentru transpunerea directivei fiind iunie 2026.

Noile măsuri introduc standarde ridicate de transparență, având ca scop eliminarea discriminării salariale între genuri. Iată principalele modificări pe care angajatorii și angajații trebuie să le cunoască:

Obligații pentru Angajatori

1. Transparență salarială în recrutare

Angajatorii vor trebui să includă în anunțurile de angajare informații clare despre salariul sau intervalul salarial al postului. De asemenea, solicitarea informațiilor despre salariul actual sau istoricul salarial al candidaților va fi interzisă.

2. Accesul angajaților la informații salariale

Angajații vor avea dreptul să ceară detalii despre propriul salariu și despre salariile medii pentru categorii similare de muncă, diferențiate pe gen. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze aceste informații în termen de maximum două luni.

3. Raportări obligatorii ale diferențelor salariale

Companiile vor avea următoarele obligații de raportare:

  • Peste 250 de angajați: raportări anuale din 2027.
  • 100-250 de angajați: raportări trianuale.

Dacă diferențele salariale între femei și bărbați depășesc 5% și nu pot fi justificate în mod obiectiv, angajatorii vor trebui să inițieze o evaluare comună cu reprezentanții angajaților pentru remedierea situației.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: