Se cere demisia penalilor din USR: 19 membri de partid au probleme cu justiția

Sursa foto: demisiapenalilor.ro

USR are mari probleme cu justiția, după ce numeroși membri de partid au fost trimiși în judecată, puși sub urmărire penală sau chiar arestați de procurori. Anchetele de corupție au arătat cum liderii USR nu au respectat legea și au provocat prejudicii financiare statului român.

Chiar dacă se declara partidul „fără penali în funcție”, toți membrii USR cu dosare penale au rămas în funcție. Niciun penal din USR nu a făcut un pas în spate și partidul a adoptat strategia lui Liviu Dragnea: atacul împotriva justiției.

Electoratul USR s-a săturat de penalii din partid și le cere acestora demisia. Pe internet există o petiție prin care se cere excluderea din USR a celor care au probleme cu justiția.

«„ALĂTURI DE PENALI ÎN FUNCȚIE” a devenit o practică obișnuită în USR!

Vlad Voiculescu, Clotilde Armand, Lucian Viziteu, Allen Coliban sau președinta USR Brașov au devenit „PENALI” cu acte în regulă. Sunt cercetați penal, ca inculpați sau suspecți, în dosare de corupție sau de conflict de interese.

Cere-i lui Drulă să respecte ce a promis și să-i excludă pe penali din USR!» arată petiția online.

Petiția a fost deja semnată de peste 5.000 de persoane și obiectivul este să se ajungă la 15.000 de semnături.

Cele mai grave acuzații

Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ambii au fost miniștri USRPLUS, sunt acuzați de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor. Procurorii arată că aceștia au cumpărat vaccinuri fără să aibă o fundamentare de specialitate, un raport care să arate necesitatea vaccinurilor. Prejudiciu calculat de procurori se ridică la 1 miliard de euro. România nu a folosit nici măcar toate dozele cumpărate în 2020, iar din cele cumpărate în 2021 de Voiculescu și Mihăilă nu s-a folosit nici măcar o singură doză. Astfel, foștii miniștri USR (Ioana Mihăilă este în REPER, în prezent) au cumpărat vaccinuri de care țara noastră nu avea nevoie.

Clotilde Armand, primarul USR din Sectorul 1 din București, are numeroase probleme cu justiția. Aceasta s-a numit pe sine în funcția de manager al unui proiect al Primăriei Sector 1, pentru a primi mai mulți bani. Proiectul era cu finanțare europeană, iar în urma acestei numiri a băgat în buzunar 18.720 de lei. Agenția Națională de Integritate a mai descoperit că Armand și-a majorat indemnizația de primar cu 30% peste limitele legale. Clotilde Armand este urmărită penal, având calitatea de inculpat. Primarul din Sectorul 1 a lansat numeroase atacuri la adresa procurorilor și ANI, iar acest lucru a fost sesizat inclusiv de CSM.

Lucian Viziteu, primarul USR din Bacău, este cercetat penal de DNA, în calitate de suspect, pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Viziteu este acuzat că a aprobat acordarea unei locuințe de serviciu pentru o colegă de partid care lucra în Primăria Bacău, deși aceasta avea domiciliul în oraș. Funcționarii primăriei nu au dreptul legal de a primi locuințe de serviciu, mai ales când au deja domiciliul în orașul respectiv. De asemenea, beneficiara acestui cadou din partea primarului nu a plătit niciodată chirie pentru locuința primită.

Allen Coliban, primarul USR din Brașov, are și el mai multe probleme cu justiția. Coliban este urmărit penal de PNL pentru că și-a delegat atribuțiile în mod ilegal către Adriana Miron, angajat la primăriei. Consiliul Local Brașov stabilise, printr-o hotărâre, revin viceprimarului PNL în cazul în care primarul este plecat sau în concediu.

Coliban este vizat și în dosarul „Amural”, în care un ONG a folosit în mod ilegal terenurile primăriei. Prejudiciul este estimat la 130.000 de lei. În acest dosar este deja urmărită penal Flavia Boghiu, membru USR și viceprimar în Brașov.

Primarul USR mai este vizat și de o anchetă DNA în legătură cu finanțarea echipei de fotbal FC Brașov. Procurorii au arătat cum primarul Coliban a transferat 1 milion de lei către un ONG din care făceau parte primarul și concubina sa. Scopul transferului era finanțarea echipei de fotbal. Primarul a declarat că nu mai făcea parte din acel ONG, însă nu a putut proba. De asemenea, baza Metrom din Brașov a fost dată gratuită către asociația sportivă din care primarul făcea parte.

Toți acești politicieni cu dosare penale vor candida la alegerile locale și europarlamentare din 2024. Problemele cu justiția nu sunt suficiente pentru conducerea USR.

Dublul standard

Simpatizanții USR remarcă faptul că partidul practică un dublu standard. Acuză de corupție alte partide, dar atunci când USR are membri anchetați devine agresiv cu justiția.

„Reprezentanții USR au strâns semnături de la cetățeni, cu promisiunea că vor introduce în Constituție interdicția ca nicio persoană care are probleme penale să nu poată ocupa o funcție publică. Până în momentul de față, niciunul dintre membrii USR cercetați penal, începând de la primarii USR de la Sectorul 1, Bacău ori Brașov și până la foștii miniștrii USR Voiculescu și Mihăilă, nu au renunțat la funcțiile publice pe care le ocupă”, menționează petiția.

Partidul a făcut scut în jurul politicienilor penali și a atacat sistemul de justiție din România, deși în urmă cu câțiva ani critica chiar aceste practici ale politicienilor precum Liviu Dragnea.

Pentru USR-iști era suficient ca un politician să fie anchetat de DNA și devenea imediat „penal”. Când membrii USR au ajuns în această situație, partidul a schimbat strategia și i-a apărat pe penali.

„Atunci când membrii USR au fost puși sub urmărire penală sau au fost nemulțumiți de deciziile magistraților, cei din conducerea USR si membrii USR vizați de anchetele penale au lansat tot fel de insinuări împotriva procurorilor sau judecătorilor care au luat decizii împotriva lor. Acest comportament a determinat Consiliul Superior al Magistraturii să ia de mai multe ori poziții oficiale în care denunță declarațiile prin care membrii USR încearcă să facă presiuni politice asupra magistraților, afectând grav se  independența justiției”, mai arată petiția.

Lista completă cu penalii din USR

  1. Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății
  2. Ioana Mihăilă, fost ministru USRPLUS al Sănătății
  3. Dan Barna, fost președinte de partid și fost vicepremier
  4. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1
  5. Lucian Viziteu, primarul municipiului Bacău
  6. Allen Coliban, primar în Brașov
  7. Flavia Boghiu, președinte USR Brașov și viceprimar Brașov
  8. Dominic Fritz, primar în Timișoara
  9. Adriana Miron, administrator public Brașov
  10. Cerasela Ionela Cocalea, membră USR și funcționar în Primăria Bacău
  11. Cristian Plută, director adjunct la Administrația Spitalelor din București
  12. Oana Sivache, fost director al Administrației Spitalelor din București
  13. Cristina Horotan, USR Șelimbăr
  14. Doboș Nicolae-Daniel, condamnat pentru omor cu premeditare
  15. Gheorghe Orbu, primar în jud. Prahova
  16. Claudiu Chiriac, președinte USR Mehedinți, propus prefect
  17. Gigel Nicolae Haiduc, candidat USR PLUS la Primăria Câmpeni din Alba
  18. Neag Gabriel Samir, candidat USR la Consiliul Local Vișeu de Sus, arestat preventiv pentru trafic de droguri
  19. Ciprian Grosu, primar USR al Comunei Rediu, Jud. Iași, cercetat penal pentru agresarea unei femei

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL