Sorin Oprescu ar putea fi demis prin referendum

Primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, ar putea fi demis din cauza problemelor cu furnizarea apei calde cu care s-a confruntat Capitala, care vor continua și în timpul iernii, a declarat, marți, liderul consilierilor PDL din CGMB, Mircea Raicu.

Liderul consilierilor PDL din Consiliul General al Municipiului București, Mircea Raicu, a afirmat că bucureștenii nu vor avea căldură în acest an, din cauza faptului că „regia de distribuție a căldurii în Capitală este în faliment”.

„De ce s-a oprit apa caldă și căldura în București? Pentru că Distrigaz, o companie cu acționariat GDF, a oprit furnizarea gazului către ELCEN, deoarece acesta a ajuns la un grad critic de îndatorare. Acest lucru s-a întâmplat pentru că, la rândul său, ELCEN are de încasat o sumă enormă de la RADET București. RADET București, la rândul său, are datorii către furnizori”, a explicat Mircea Raicu, în cadrul unei conferințe de presă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL