România primeste 33,9 mil. € de la UE, pentru dezastre naturale. Fonduri pentru alte două țări

seceta
Sursa foto: pixabay

 Dezastre naturale, România 2022: 33,9 milioane de euro au fost eliberați din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a ajuta România să soluționeze pagubele considerabile cauzate de perioadele de secetă și de incendiile forestiere din 2022.

Printr-un comunicat al Comisiei Europene (CE) de luni, 4 decembrie, se anunta ca României i-au fost acordate fonduri europene de solidaritate care se ridică la aproape 34 de milioane euro, pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă din 2022.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat că sprijinul financiar de 33,9 milioane euro va ajuta România să reconstruiască și să refacă ceea ce a fost distrus de perioadele de secetă și de incendiile forestiere din 2022.

Aceasta este solidaritatea UE în acţiune! Am promis şi am oferit: sprijin financiar de 33,9 milioane de euro care va ajuta România să reconstruiască şi să refacă ceea ce a fost distrus de incendiile şi seceta din 2022. Fondul de solidaritate al Uniunii Europene este un mod tangibil de a ne arăta solidaritatea şi sprijinul şi este de importanţă crucială în contextul schimbărilor climatice”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Ajutorul financiar din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene va acoperi o parte din  serviciile de salvare şi intervenţii pentru a sprijini necesităţile imediate ale populaţiei, precum şi o parte din repararea infrastructurii afectate şi curăţarea generală a zonelor afectate.

România a fost afectată de o secetă severă cauzată de nivelul redus al precipitaţiilor in perioada martie-august 2022.Aceste evoluţii au avut consecinţe extinse, cum ar fi recolte mai scăzute, incendii de pădure şi deficitul de apă curentă şi potabilă în multe regiuni.

455 de milioane de euro pentru dezastre naturale din România, Italia și Turcia

In luna octombrie a acestui an, Parlamentul European a aprobat un ajutor de aproape 455 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.

Deputații europeni își exprimau „cea mai profundă solidaritate față de toate victimele, familiile lor și toți cei afectați” de dezastrele naturale din România, Italia și Turcia. Aceștia evidențiază „creșterea numărului de dezastre naturale grave și distructive în Europa”, și aspuneau că „din cauza schimbărilor climatice, fenomenele meteorologice extreme comparabile cu cele observate în România și Italia, conducând la situații de „urgență, se vor intensifica și multiplica”. Prin urmare, UE ar trebui să „își consolideze eforturile de combatere a schimbărilor climatice atât la scară europeană, cât și la nivel global”.

Operațiunile de urgență și reparații pot fi finanțate de FSUE retroactiv din prima zi a unui dezastru

Asistența EUSF va contribui la finanțarea unei părți din costurile operațiunilor de urgență și de reabilitare, cum ar fi repararea infrastructurii deteriorate, securizarea infrastructurii preventive și protejarea patrimoniului cultural, precum și operațiunile de curățare. În conformitate cu reglementările fondului, operațiunile de urgență și reparații pot fi finanțate de FSUE retroactiv din prima zi a unui dezastru.

Italia va primi 20,9 milioane de euro pentru pagubele cauzate de inundațiile din septembrie 2022 în regiunea Marche
Turcia primeste 400 de milioane de euro după două cutremure majore din februarie 2023

-33,9 milioane de euro pentru România în urma pagubelor cauzate de seceta gravă din 2022

FSUE ajută statele membre și țările în curs de aderare să facă față poverii financiare pe care o implică dezastrele naturale majore și urgențele sanitare. Începând din 2002, fondul a mobilizat peste 8,2 miliarde EUR pentru 127 de dezastre (107 dezastre naturale și 20 de urgențe sanitare) din 24 de state membre (plus Regatul Unit) și din 3 țări în curs de aderare (Albania, Muntenegru și Serbia).

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL