România trece la ora de iarnă. Mersul trenurilor nu se modifică

ceas ora
Sursa foto: Malvestida on Unsplash

România va trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ceasurile fiind date înapoi cu o oră. Mersul trenurilor va rămâne neschimbat.

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 4.00 devine ora 3.00, astfel încât ziua de 29 octombrie va fi cea mai lungă din acest an.

Astfel, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român, având două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

CFR Călători a precizat că trecerea la ora Europei de Est nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

”În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, a arătat sursa citată.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: