Românii vor plăti mai mult pentru mâncare. Expert: Poate fi cel mai scump Paşte din istoria recentă

Sursa foto: Pinterest

Economistul Adrian Negrescu a declarat că scumpirea carburanţilor, dar şi a gazelor naturale, având în vedere că, de la 1 aprilie, se elimină plafonarea pentru agenţii economici, va duce la majorări de preţuri în lanţ. „Scumpiri de 8-10% vom vedea în perioada următoare la aproape toate produsele alimentare”, a afirmat Negrescu.

„Urmează luna patimilor financiare pentru români, în condiţiile în care aceste scumpiri semnificative generate de creşterea preţului la benzină, la motorină, dar probabil şi la gaze, vor impacta semnificativ pregătirile pentru Paşte. Probabil va fi cea mai scumpă Sărbătoare raportată la venituri din istoria recentă. Probabil românii vor alerga după promoţii.

De ce? Pentru că toate costurile astea de transport, cu camioanele, cu TIR-urile, toate acestea impactează semnificativ ceea ce producem noi, în ţară, nu ce importăm. O creştere de preţuri de 8-10% vom vedea în perioada următoare la aproape toate produsele alimentare.

Nu avem o soluţie clară nici în ce priveşte piaţa gazelor. De la 1 aprilie, se liberalizează preţul pentru agenţii economici, vor creşte aceste preţuri cu 50% în unele situaţii. Autorităţile trebuie să-i cheme pe producătorii români şi să caute soluţii pentru a temepera scumpirile, altfel vom fi condamnaţi la o inflaţie de peste 10% în următoarele luni. Asta ne va situa într-o zonă de sărăcie maximă pentru câteva milioane de români”, este de părere Adrian Negrescu.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: