Rovana Plumb, prima reacție după incidentul din avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama

Rovana Plumb

Rovana Plumb, europarlamentar PSD, fost ministru în mai multe guverne, a povestit, în exclusivitate pentru PS News, filmul incidentului din avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama. Rovana Plumb a confirmat și informația potrivit căreia în avionul în care a avut loc incidentul se aflau Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și șeful DSU, Raed Arafat.

Totul s-a întâmplat miercuri noapte, pe cursa Tarom Bruxelles-Otopeni efectuată cu avionul Boeing 737-700. Cursa TAROM a avut și 2 ore jumătate întârziere, susține europarlamentarul PSD.

„Nu l-am văzut pe domnul Arafat agitându-se, nu s-a agitat nimeni”

„În avion mai erau Mircea Geoană și Raed Arafat. Eu, deși eram acolo în avion, nu mi-am dat seama de nimic. Am aflat și eu apoi de acest incident de la reprezentanta TAROM de la Bruxelles, care m-a sunat ieri (n.r- joi) să mă întrebe dacă sunt ok, dacă e totul în ordine, dacă am fost deranjată în timpul zborului. Nu, pentru că am auzit ceva la un moment dat, dar eu am avut căștile în ureche, urmăream un film și n-am auzit nimic. S-a auzit un zumzăit la un moment dat, pe timpul zborului, dar după aceea n-a mai fost absolut nimic, chiar am și dormit un pic. A avut o întârziere destul de mare, de 2 ore și ceva cursa, am ajuns la aproximativ 1:30 noaptea.

Nu l-am văzut pe domnul Arafat agitându-se, nu s-a agitat nimeni. Și oricum, în situații de genul acesta, instinctul spune să stai liniștit și să nu reacționezi, pentru că se poate întâmpla orice dacă o persoană este nervoasă, recalcitrantă și n-are stăpânire de sine. Dar totul s-a întâmplat după ce am coborât, din ce am înțeles. Într-adevăr, la ușa avionului era poliție, dar cum noi suntem obișnuiți și când aterizăm la Strasbourg să avem poliție la ușa avionului, n-am dat importanță”, a declarat europarlamentarul Rovana Plumb, în exclusivitate pentru PS News.

PS News i-a contactat pe Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și pe șeful DSU, Raed Arafat, însă aceștia nu au răspuns solicitărilor noastre, până la momentul publicării acestei știri.

Ce spune TAROM

„Ieri noapte pe cursa Tarom Bruxelles-Otopeni efectuată cu avionul Boeing 737-700 a avut loc un incident periculos. După decolarea de la Bruxelles, un pasager român de la clasa economic a început să se certe cu însoțitorii de bord proferând diverse injurii și amenințări la adresa lor. Echipajul de cabină și pilotul comandant al cursei au procedat în stricta conformitate cu procedurile naționale și interne ale companiei dar pasagerul turbulent nu a dorit să înceteze fiind într-o stare psihică vizibil negativă. În atari condiții s-a cerut prezenta la avion după aterizarea la Otopeni dar în momentul în care pasagerul în cauză a observat urcarea la bordul avionului a celor de la poliție și serviciul de securitate al Tarom s-a așezat pe un loc la clasa business și s-a automutilat puternic cu ajutorul unei lame de ras ascunse sub limbă la controlul de securitate efectuat la îmbarcarea pe aeroportul din Bruxelles.

Automutilarea sa a făcut ca sângele să se împrăștie puternic în zona cabinei pentru pasagerii business până să poată interveni echipele de intervenție. Deoarece pasagerul respectiv nefiind în categoria pasagerilor cu potențial periculos sau periculos sau condamnat etc nu a fost adus cu escortă la avion el fiind considerat un pasager normal ca toți ceilalți. Controlul de securitate a fost efectuat de către sistemul de securitate belgian și se fac cercetări pentru a se vedea cum a reușit acest pasager să treacă cu acea lama. În mod intenționat pasagerul s-a automutilat pentru a fi condus la camera de gardă a unui spital de unde să încerce să fugă”, au transmis surse Tarom pentru postul de televiziune Digi 24.

TAROM a luat în calcul aterizarea pe alt aeroport din cauza escaladării crizei

Potrivit companiei, pentru siguranţa pasagerilor, comandantul, împreună cu echipajul, au luat în calcul inclusiv aterizarea pe aeroporturi de proximitate faţă de ruta de zbor, altele decât cel de destinaţie.

„La această variantă s-a renunţat pe măsură ce apăreau perioade de stabilitate comportamentală şi calm manifestate de pasager, după primirea avertismentelor. După aterizare, atitudinea pasagerului a escaladat, moment în care echipajul a solicitat suport atât din partea echipei de securitate TAROM, cât şi a Poliţiei de Frontieră.

Odată cu sosirea reprezentanţilor Poliţiei, pasagerul a apelat la un gest extrem de automutilare, retrăgându-se în cabina de pasageri clasa Business”, a mai transmis TAROM.

Compania explică faptul că, pentru protecţia pasagerilor, s-a asigurat debarcarea acestora pe uşa din spate a aeronavei şi izolarea locului incidentului, pentru a face loc inclusiv echipei medicale, în vederea acordării asistenţei de specialitate pasagerului, internat acum în spital pentru recuperare. Compania Naţională de Transport Aerian TAROM SA anunţă că evaluează iniţierea unei acţiuni în instanţă împotriva pasagerului, pentru descurajarea acestor manifestări, dar şi pentru recuperarea pagubelor produse”.

În ce stare e bărbatul care și-a tăiat venele

Bărbatul care și-a tăiat venele într-un avion TAROM care venea de la Bruxelles spre Otopeni a fost internat la Psihiatrie și este în stare stabilă.

Este vorba despre un bărbat de 46 de ani. El a primit îngrijiri de urgență și este acum sub monitorizarea medicilor de la Spitalul Obregia din Capitală. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice, potrivit sursei citate.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL