La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș a izbucnit, luni seară, un scandal de proporții. Ioana Făcăleață – prefectul județului Argeș, apropiată a președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă – a fost acuzată că ar fi „sărit peste rând” și ar fi beneficiat de privilegiile funcției pe care o deține, în detrimentul celorlalți pacienți. Prefectul județului Argeș ar fi însoțit, la rândul său, un alt pacient, dar Ioana Făcăleață susține că, de fapt, ea ar fi fost în control la spital, pentru a verifica întreaga situație, în urma unor sesizări primite de la cetățeni. Un polițist confirmă însă susținerile martorilor, iar PNL Argeș cere demisia imediată a prefectului, potrivit Gândul.
- Potrivit informațiilor transmise de unul dintre pacienții prezenți la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș, prefectul Ioana Făcăleață ar fi „sărit peste toți oamenii care erau la coadă și a intrat în compartimentul Urgențe”.
- Ulterior, atmosfera s-a tensionat gradual, au avut loc discuții în contradictoriu, iar oamenii s-au revoltat.
- În ciuda evidenței, prefectul Ioana Făcăleață acuză „jocuri politice” în spatele acestui scandal și a postat pe pagina sa de socializare propria variantă despre scandalul izbucnit.
Pacient: „A izbucnit un întreg scandal pentru că ne-a cerut să ieșim afară”
După ce a izbucnit scandalul, Ioana Făcăleață – potrivit declarației pacientului – ar fi ieșit din cameră pentru a se „certa” cu ceilalți pacienți. A fost chemată paza, un domn „mai vocal” a fost dat afară cu ajutorul paznicilor, a fost sesizată Poliția.
„În jurul orei 23.00, prefecta Făcăleață a venit la Spitalul Județean de Urgenta Pitești, însoțind un pacient. Aceasta a sărit peste toți oamenii care erau la coadă și a intrat în compartimentul Urgente. Noi toți eram niște proști care plătim doar taxe, ea avea funcție. Normal că toți ne-am revoltat. Când a auzit că este scandal pe hol, a ieșit să se certe cu noi cu pacienții. Ca ultima mahalagioaică.
- Nu cred că un prefect cu funcție așa mare într-un județ trebuie să se comporte cum se comportă Șoșoacă.
- Toți i-am reproșat că a sărit peste rand, că s-a băgat în fata folosindu-și funcția publica și că nu se face așa ceva mai ales că erau unii acolo și de 8 ore. Ea ne-a spus că a venit în control, ceea ce s-a dovedit ulterior că este fals.
- A izbucnit un întreg scandal pentru că ne-a cerut să ieșim afară și a venit și paza de la spital. Apoi a pus mâna pe un domn care era mai vocal, l-a apucat de guler și împreună cu cei de la pază l-au dat afară.
Scandalul a continuat pe hol cu noi toți. Când o doamnă a spus că va chema televiziunea, prefecta început să urle arogant că «extraordinar» ce facem noi. De parcă e buricul pământului. Și ca circul să fie complet ne-a arătat că în tara asta cei cu funcții sunt privilegiați.
Tot ea a sunat și a chemat politia și ne-a amenințat pe toți că ne arata ea. Este inacceptabil așa ceva. Nu se poate așa nesimțire din partea unui om cu funcție care e plătit din banii noștri”, a precizat pacientul, în exclusivitate pentru Gândul.
Prefect: „Un om politic și-a luat un număr fals de telefon și a răspândit aceste informații”
Versiunea prezentată de prefectul Ioana Făcăleață pentru Gândul, în exclusivitate, este șocantă. Întregul scandal ar fi un „joc politic” pus la cale de un „om politic” care s-a folosit de un număr fals de telefon pentru a răspândit aceste informații.
Luni, prefectul județului Argeș a postat în mediul online un text în care a prezentat noua aparatură, de ultimă generație, primită de Spitalul Județean Argeș, iar acesta ar fi fost adevăratul punct de pornire al așa-zisului „scandal”.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












