Schema de calitate DOR – dezbateri aprinse în Camera Deputaților

produs romanesc
foto: retail.ro

Schema de calitate DOR , necesară dar răstălmăcită

Ne dorim să avem pe masă produse românești, iar potențialul de creștere în aceasta zonă există, dar trebuie să venim şi cu instrumente de susținere a producătorilor şi de promovare a produselor.  Astfel, o inițiativă parlamentară prevede etichetarea voluntară a produselor agroalimentare realizate din materii prime autohtone cu eticheta „De Origine România – DOR”. Proiectul de lege DOR, adoptat de Senat  a fost dezbătut în Camera Deputaților. După discuții aprinse, proiectul a rămas la raport de adoptare  pentru ședința următoare.

România este singură ţară din Uniunea Europeană care nu mai are un program de promovare a produselor agro-alimentare în străinătate. Celelalte piețe intră în competiție cu produse mai ieftine, sprijinite de autoritățile naționale .

România 2022: Deficit de 1,29 miliarde de euro pe relația cu toate țările lumii

« Ne dorim să intrăm în rândul țărilor care fac ceva pentru piața produselor de calitate. Analizând balanța comercială, vedem că am avut, anul trecut, un deficit de 1,29 miliarde de euro pe relația cu toate statele. Pe relația cu Europa deficitul este de 3,1 miliarde euro pe produse agro-alimentare. Acest deficit este mascat de comerțul intracomunitar cu materii prime : cereale, animale vii. Doar deficitul în relația cu UE este de 6 miliarde de euro » a spus Ştefan Pădure de la  Asociaţia pentru Promovarea  Alimentului Românesc, in cadrul ședinței de la Camera Deputaților.

« In primele 9 luni din 2023, observăm că deficitul s-a accentuat deși  deficitul balanței economice a României a scăzut prin reducerea importurilor și creșterea minimă a exporturilor produselor alimentare », a mai precizat, Pădure.

A duce mai departe ideea ca materia prima să fie integrată în produsul finit

Exemple de țări care au adoptat scheme de certificare voluntare avem  Polonia și Franța. Germania prezintă cel mai ridicat număr de scheme cu 107, urmată de Italia cu 52 de scheme și Spania cu 49 de scheme.

 «În 2017, polonezii au adoptat denumirea de produs polonez printr-o schemă de calitate care creează produse eligibile care să poată fi finanțate  într-un spațiu european în care nu ai voie să intervii pe produsul finit. Așadar, se creează un produs eligibil deoarece el integrează materiile prime naționale iar tu, ca stat, îi poți susține transportul, promovarea, raftul, etc. „,a adăugat Stefan Pădure.

Consumatorul român își dorește produse românești la raft…dar cum ajunge la raft ?

Președintele Asociaţiei pentru Promovarea  Alimentului Românesc a precizat ca produsele trebuie să ajungă la raft corect condiționate, corect ambalate și cu un buget de marketing astfel încât ele să fie promovate. Portofelul consumatorului este același , iar UE permite astfel de scheme pentru a echilibra un pic bugetele mari de marketing ale companiilor internaționale.

« Noi credem că această schemă care este de inspirație poloneză și franceză, ar putea duce la o diminuare a exportului de materii prime și o creștere a exportului de produse finite în România »

George Bădescu. Director Executiv. Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a atras atenția că acest tip de scheme să nu între în sfera ajutorului de stat.

“ Totul este să fim atenți, că produsele să fie în concordanță și cu prevederile comunitare. Este important că atunci când vorbim despre piață unică. La un moment dat a existat o discuție că acest tip de scheme să nu între în sfera ajutorului de stat. Mie mi se pare că acest gen de proiect , dincolo de consumatorul român, trebuie gândit și în contextul pieței unice. Există situația că din punct de vedere al valorii adăugate e posibil că unele produse, poate sezoniere, să aibă mai mult potențial decât ar avea pe piață din România ».

Comerțul se confruntă cu mari probleme

« Să avem grijă să nu supra reglementam în așa fel încât zona de concurență să nu mai poată funcționa foarte bine. Și în context general și comerțul se confruntă cu mari probleme. Pentru a putea exploata cât mai bine aceste scheme de certificare ar trebui să ne asigurăm că acest comerț funcționează la parametri cât mai optimi ».

La schema de certificare voluntară propusă ar urmă să aibă acces toți producătorii și procesatorii români care doresc să devină mai competitivi în piață, să se integreze mai bine în lanțul alimentar, să crească valoarea adăugată a produselor și să îi ajute în mod transparent pe consumatori în procesul de achiziție a bunurilor alimentare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: