Se pregătește remanierea Guvernului? Grindeanu: Nu ezităm!

Premierul Sorin Grindeanu a declarat marți, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire că în momentul în care va identifica probleme la unele ministere, nu va ezita să facă o remaniere.

Astfel, chestionat dacă se gândește în acest moment la o astfel de măsură, șeful guvernului a răspuns: ”Vreau să fiu cât se poate de clar. Sunt în dialog permanent cu PSD, cel care a câștigat alegerile, cu președintele partidului, cu Liviu Dragnea, monitorizez și eu, și e normal ca și coaliția care susține acest guvern, pentru că vorbim de un guvern politic, să monitorizeze activitatea fiecărui ministru. Eu lucrul ăsta îl spun de la început, de când am ajuns în această funcție, în momentul în care simt că unii dintre ei nu merg în ritmul care ar trebui, nu ezităm.Eu sunt cel care merg și propun în fața coaliției și spun, pentru că e normal, ăsta e rolul primului-ministru”.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: