Se reia școala luni, după vacanța de primăvară 2025. Ultimul modul are 8 săptămâni

Sursa foto: Suntparinte

După o pauză binemeritată, școala începe din nou după vacanța de primăvară, luni, 28 aprilie 2025, când elevii din toată țara revin la cursuri pentru ultimul modul al anului școlar. Vacanța, care coincide cu sărbătorile pascale, le-a oferit elevilor 10 zile de odihnă și timp petrecut cu familia, înainte de sprintul final către vacanța de vară.

Vacanța de primăvară din acest an a început vineri, 18 aprilie, și se încheie duminică, 27 aprilie, fiind mai scurtă comparativ cu anii precedenți. Potrivit structurii oficiale stabilite de Ministerul Educației, modulul 5, cel final, va dura 8 săptămâni, între 28 aprilie și 20 iunie 2025.

După această perioadă, elevii intră în vacanța de vară, care începe sâmbătă, 21 iunie și se încheie duminică, 7 septembrie 2025.

Durata anului școlar variază, însă, în funcție de clasă, astfel:

  • Clasa a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: anul școlar se încheie pe 6 iunie 2025;
  • Clasa a VIII-a: cursurile se finalizează pe 13 iunie 2025;
  • Liceele cu filieră tehnologică și învățământul profesional: anul se încheie pe 27 iunie 2025;
  • Învățământul postliceal: durata este stabilită prin planurile-cadru în vigoare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: