Sebastian Burduja și-a încheiat campania cu „Revoluția turcoaz”, eveniment în fața Ateneului Român

sebastian burduja
Sursă foto: Facebook

Sebastian Burduja, candidatul liberalilor la Primăria Capitalei, și-a chemat susținătorii, miercuri seara, în fața Ateneului Român, la evenimentul de campanie intitulat „Revoluția turcoaz”. Despre „Revoluția turcoaz”, Sebastian Burduja a spus că este o „mișcare” prin care dorește să ofere o alternativă locuitorilor din București, cu „cea mai bună echipă” și cu „cel mai bun plan pentru Bucureștiul viitorului”. Culoarea turcoaz este cea aleasă de Burduja în această campanie iar „Revoluția turcoaz” este și titlul imnului de campanie al candidatului PNL.

“Din punctul nostru de vedere, în toată această campanie am dat bucureștenilor o alternativă, nu ne-am împăcat că acest oraș este condamnat, să se miște între cumetrii, între risipa banului public și lentoare și lipsă de transparență, așa cum am constatat în ultimii opt ani de zile. Am numit această mișcare Revoluția turcoaz, sunt foarte mulți oameni care au venit alături de noi, cred că suntem de departe, echipa care am stat cel mai mult în stradă printre bucureșteni și din acest punct de vedere eu consider că toți oamenii care au venit aici, care fac parte din această mișcare sunt câștigători și duminică vom putea să câștigăm și să recâștigăm Primăria Generală pentru bucureșteni, a declarat Sebastian Burduja.

„Cel mai mare dușman este indiferența”

La eveniment au participat membri ai PNL, președinți de filiale de sector, susținători, voluntari. Pe scenă, între două piese muzicale Sebastian Burduja le-a spus bucureștenilor că mereu a fost aproape de ei și că „cel mai mare dușman al tuturor românilor este resemnarea și indiferența”.

„Suntem aici, suntem puternici și suntem uniți într-un loc în care acum 34 de ani oamenii au murit ca noi astăzi să putem gândi, să putem acționa, să putem vota liber. Acei oameni, eroii revoluției din decembrie 1989 (…) n-au murit atunci ca astăzi noi să renunțăm, ca astăzi să ridicăm din umeri și să spunem atât s-a putut, ca astăzi să fim indiferenți. Cel mai mare dușman pe care-l avem este indiferența. Asta vor cei care au fost la butoane atâția ani de zile. Să rămânem noi indiferenți și să facă ei jocurile în continuare”, a spus Burduja. „Mai sunt doar câteva zile, uitați-vă în jur, în seara asta ne-am încărcat cu energie și vă spun, ca ministru al Energiei, că așa energie nu există nicăieri în țara asta”, a adăugat el.

„Vă aplaud pe toți”

Sebastian Burduja a ținut să mulțumească celor care au venit la eveniment și a mulțumit și întregii sale echipe de campanie, pe care a chemat-o pe scenă, în aplauzele asistenței și pe fond muzical, spunând că liberalii au cea mai bună echipă și cel mai bun plan.

„Acum câteva săptămâni, o lună de zile, nimeni nu ne dădea nici o șansă. Cel mai ușor lucru ar fi fost să spunem ‘găsiți pe altul’ sau ‘găsiți pe alții’, dar nu puteam lăsa acest oraș pe mâinile celor care l-au făcut deja praf. Ni se spune acum că există un vot util. Păi votul util e util pentru dumneavoastră, nu pentru ei, e util pentru bucureșteni, nu pentru un contracandidat sau altul. Votul util înseamnă votul pentru viitorul acestui oraș. Și asta înseamnă cel mai bun plan, cea mai tare echipă și rezultatele pe care le-au avut liberalii peste tot în țara aceasta. Vă aplaud pe toți pentru ce ați făcut în această campanie”, a transmis Sebastian Burduja.

Citește articolul integral AICI. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: