Secetă pedologică puternică. Culturile de porumb neirigate au cel mai mult de suferit

Sursa foto: Pexels

Sudul, Estul și Sud-Estul României vor fi afectate în perioada următoare de secetă pedologică puternică, iar culturile de porumb neirigate vor avea cel mai mult de suferit.

Am văzut ce se întâmplă cu vreme în ultima perioadă și această situație va agrava condițiile de creștere ale porumbului, afectând grav producția agricolă din regiunile unde temperaturile sunt extreme.

Haideți să vedem care sunt cele mai afectate zone. În cultura de porumb neirigat, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm va fi în limite scăzute și deosebit de scăzute, adică secetă pedologică moderată, puternică și extremă, în regiunile Maramureș, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Dar nu doar atât. Sunt probleme și în cea mai mare parte a Moldovei, Banatului și Crișanei, precum și local în centrul și sudul Transilvaniei vor fi afectate de această secetă pedologică severă. Aceste condiții vor continua să pună presiune pe producția agricolă din aceste zone, afectând negativ randamentul culturilor de porumb.

Rezerva de apă din sol va prezenta totuși valori satisfăcătoare și chiar apropiate de optim pe suprafețe agricole extinse din Transilvania. Acolo se pare că este cel mai bine din țară. De asemenea, astfel de valori bune se vor înregistra local în vestul, nordul, nord-vestul, centrul și sudul Moldovei, precum și izolat în nordul și sudul Crișanei și nord-estul Banatului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: