Şedinţă de Guvern: bugetele mai multor ministere şi instituţii centrale, suplimentate

Sursă foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Guvernul, reunit luni în şedinţă, va aproba suplimentarea, din Fondul de rezervă bugetară, a bugetelor mai multor ministere şi instituţii centrale: Ministerul Transporturilor, Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secretariatul General al Guvernului.

Astfel, Guvernul va suplimenta, prin hotărâre, bugetul Ministerului Transporturilor pentru Clubul Sportiv Rapid Bucureşti cu suma de 7.400.000 de lei.

„Având în vedere faptul că Clubul Sportiv Rapid Bucureşti nu dispune de fondurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor salariale ale sportivilor, prin prezentul act normativ se propune alocarea creditelor bugetare si a creditelor de angajament in suma de 7.400.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi redistribuite Clubului Sportiv Rapid Bucureşti , pentru acoperirea parţială a sumelor indisponibile la momentul actual”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Executivul va aproba şi suplimentarea bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu suma de 300.000.000 de lei. Conform notei de fundamentare, suma este acordată pentru eliminarea blocajului financiar prin imposibilitatea efectuării plăţilor către beneficiari, respectiv pentru acoperirea deficitului de finanţare existent la nivelul autorităţilor de management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL