Guvernul se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 10:00, iar pe ordinea de zi figurează un singur proiect de ordonanţă de urgenţă, care vizează modificarea Codului silvic.
„Măsurile de organizare şi funcţionare, precum şi de reorganizare ale Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii”, prevede proiectul.
Conform Codului silvic, Autoritatea publică centrală pentru silvicultură, denumită Autoritatea, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi reprezintă autoritatea de stat în domeniul silviculturii cu rol de implementare, reglementare, coordonare şi control.
În baza proiectului de OUG, urmează să fie modificat articolul 32 din Codul silvic.
Potrivit formei actuale a acestui articol, în maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, „la propunerea Autorităţii, Guvernul, prin hotărâre, va adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare al Romsilva”, care se publică în Monitorul Oficial.
În preambul sunt invocate obligaţiile prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv prin implementarea activităţilor din Componenta C2 – Pădurea şi protecţia biodiversităţii.
„Considerând că România se confruntă cu o situaţie extraordinară determinată de presiunea timpului şi de riscul pierderii finanţării europene, adoptarea de urgenţă a prezentului act normativ devine indispensabilă pentru corectarea cadrului juridic existent pentru implementarea în mod corespunzător a jalonului 24 din PNRR. Prin modificarea propusă prin proiectul de act normativ se creează temeiul pentru organizarea, reorganizare, restructurarea, precum şi pentru funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva”, se arată în nota de fundamentare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News