Șeful Curţii Supreme a SUA, predicție sumbră despre inteligenţa artificială: „Judecătorii umani vor mai rămâne o vreme”

Sursa foto: Unsplash

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA, judecătorul John Roberts, apreciază, într-un raport de sfârşit de an publicat duminica aceasta, că Inteligenţa Artificială (IA) va transforma sistemul judiciar şi s-a referit la riscuri precum invadarea vieţii private şi „dezumanizarea dreptului”.

John Roberts şi-a dedicat raportul anual – în care de obicei abordează „o problemă relevantă pentru întregul sistem judiciar federal” – subiectului IA, iar după ce a făcut o trecere în revistă a tehnologiilor care l-au modernizat în ultimele decenii, s-a întrebat dacă „judecătorii vor deveni desueţi”.

„Prevăd că judecătorii umani vor mai rămâne o vreme. Dar cu aceeaşi încredere prevăd că activitatea judiciară, în special la nivel de proces, va fi afectată semnificativ de IA”, a comentat magistratul american în document, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Printre altele, el a considerat că IA va schimba modul în care acţionează judecătorii, motiv pentru care înţelegerea lor asupra rolului acestei tehnologii în cauzele pe care le judecă va fi importantă, şi a anticipat, de asemenea, creşterea accesului la informaţii pentru avocaţi şi alte părţi din sistem. Printre ameninţările legate de utilizarea sa, Roberts consideră că IA „riscă să invadeze dreptul la confidenţialitate şi să dezumanizeze dreptul”.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL