Senat: Propunere legislativă pentru reducerea numărului de secretari de stat din ministere, adoptată tacit

Senatul Romaniei
Sursa foto: INQUAM PHOTOS/GEORGE CALIN

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă a unor parlamentari neafiliaţi pentru modificarea Codului administrativ prin care, „din considerente de eficientizare bugetară”, se limitează la patru numărul de secretari de stat şi la trei subsecretarii de stat din cadrul unui minister.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 11 octombrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Potrivit expunerii de motive, „această măsură ar duce la un maxim de 70 de secretari de stat, plecând de la prezumţia că ministerele cu mai puţin de patru secretari de stat şi-ar păstra organigrama”.

Iniţiatorii proiectului de lege propun diminuarea numărului de posturi din cadrul cabinetului premierului la 12 faţă de 18 posturi în prezent; la 8 posturi faţă de 12 pentru cabinetul vicepremierului cu portofoliu; la 5 faţă de 8 posturi pentru cabinetul vicepremierului fără portofoliu, ministrului, secretarului general al Guvernului şi şefului cancelariei premierului, cabinetul ministrului delegat; la 3 posturi faţă de 4 pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat şi al asimilatului acestuia din cadrul ministerelor şi aparatului de lucru al Guvernului şi consilierului de stat, pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat.

Totodată, şi pentru administraţia locală, proiectul prevede şapte posturi pentru cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti, faţă de 13 în prezent; patru posturi faţă de şase în prezent pentru cabinetul preşedintelui de consiliu judeţean, al primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi pentru cancelaria prefectului.

Iniţiatorii atrag atenţia, în expunerea de motive, că numărul secretarilor de stat din ministere este stabilit de regulă printr-o Hotărâre de Guvern, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale unde este stabilit, la doi, prin Legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: