Senatul a adoptat proiectul care permite studenților instituțiilor militare să opteze pentru continuarea studiilor

Senat
Senat. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Senatul a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care completează legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în sensul ca studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior, declaraţi inapţi pe parcursul studiilor universitare, să beneficieze de dreptul de a opta pentru continuarea studiilor în aceeaşi unitate militară. De asemenea, iniţiativa legislativă prevede exonerarea studenţilor aflaţi în această situaţie de la obligaţia de a restitui cheltuielile de şcolarizare. Actul normativ merge la promulgare.

 

„Studenţii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior militar ale Ministerului Afacerilor Interne, formaţi pentru nevoile acestui minister, care, din motive neimputabile lor, sunt declaraţi inapţi pentru serviciul militar de către autorităţile competente în urma unei expertize medicale definitive, pot opta pentru continuarea studiilor în aceeaşi instituţie. Programul de studiu al acestora va fi organizat la la formă de învăţământ cu frecventă, cu înlocuirea în curriculă a disciplinelor specifice militare”, arată proiectul de lege adoptat, luni, de către senatori.

 

Potrivit propunerii de lege, la absolvire, acestor persoane nu li se acordă gradul militar şi nu sunt încadrate în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: