Siegfried Mureșan: Un vot dat extremiștilor este un vot pierdut. O guvernare pro-europeană va aduce întotdeauna câștig

Siegfried Mureșan, sursa foto: Inquam Photos / Elena Covalenco
Sursa foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Europarlamentarul PNL şi vicepreşedintele Partidului Popular European Siegfried Mureşan a afirmat, sâmbătă, la conferința regională „Europa în fiecare localitate”, că la nivel european, partidul din România care contează cel mai mult este PNL. Mureşan a precizat că oamenilor trebuie să li se explice faptul că un vot dat extremiştilor este un vot pierdut şi a subliniat că o guvernare pro-europeană, așa cum este a noastră, va aduce întotdeauna câștig.

“Partidul Național Liberal este partidul care contează cel mai mult din România la nivel european.  Am văzut acest lucru săptămâna asta când a ajuns la București, Congresul PPE, cel mai important eveniment politic de anul acesta din Uniunea Europeană. Apărăm valorile europene, apărăm justiția, apărăm dreptatea. UE este bazată pe reguli de justiție, pe liberate, pe dreptate. Anul acesta noi vom trimite în Parlamentul European colegi care se vor bate pentru România, dar care știu foarte bine că pentru a obține lucruri bune trebuie să colaborăm cu ceilalți colegi din UE. Voi prefera mereu să lucrez cu colegii pro-europeni care cred în Uniunea Europeană, decât să mă așez la masă cu un extremist. Trebuie să le spunem oamenilor că un vot dat extremiștilor este un vot pierdut”, a spus Siegfried Mureşan.

El a menţionat că România a reușit deja să atragă 9.5 miliarde euro din PNRR-ul României.

“Trebuie să spunem oamenilor că o guvernare pro-europeană, așa cum este a noastră, va aduce întotdeauna câștig. PNL este partidul care știe să folosească fondurile europene obținute de europarlamentari iar primarii știu să folosească fondurile europene pentru dezvoltarea comunităților locale”, a adăugat liberalul.

Comasarea alegerilor va arăta oamenilor si mai clar că extremiștii nu au soluții și nu știu să folosească oportunitățile oferite de UE, a mai spus Mureşan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL