Șoferul drogat Pascu, plasat de expertiza toxicologică sub incidența Legii Anastasia

2 Mai şofer drogat
Sursa foto: Viaţa Dobrogei

Vlad Pascu, cel care se afla la volanul mașinii care a intrat în grupul de tineri, va fi învinuit și pentru că a condus sub influența drogurilor. Procurorii au extins urmărirea penală în cazul accidentului din 2 Mai în urma căruia au murit doi tineri. Pascu nu va mai putea scăpa de închisoare, deoarece devin astfel aplicabile prevederile Legii Anastasia.

Expertiza Institutului de Medicină Legală a arătat că acesta consumase un cocktail de stupefiante. Concluzia expertizei toxicologice cerute de procurorii din Constanța care anchetează acest dosar arată că Vlad Pascu luase șase droguri, iar analizele de sânge au indicat prezența în corp a acestor substanțe. Specialiștii spun  că e vorba despre un amestec de substanțe interzise pe care tânărul de 19 ani le-a ingerat înainte ca să se urce la volan.

Inițial, Vlad Pascu fusese acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. După ce ancheta a fost extinsă, Pascu va fi acuzat și de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, lui i se vor aplica prevederile Legii Anastasia, care prevede că cei care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți vor ajunge la închisoare.

Legea Anastasia

Legea Anastasia, inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 7 iulie și prevede că șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără permis de conducere, și fac accidente mortale ajung direct la închisoare.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: