Știri din capitalele Europei, 4 august

INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeană a impus joi sancțiuni împotriva mai multor oficiali din cadrul poliției, justiției și penitenciarelor din Belarus din cauza represiunii activiștilor antiguvernamentali, precum și împotriva personalului din mass-media și a unei companii acuzate de susținerea războiului Rusiei în Ucraina.

Interdicții de călătorie în Europa și înghețarea activelor au fost aplicate pentru 38 de oficiali, inclusiv judecători și procurori. De asemenea, UE a înghețat activele gigantului de stat Belneftekhim, care deține petrol și produse chimice, relatează AP.

 

ROMA

Guvernul italian a întrerupt joi o dezbatere privind introducerea unui salariu minim, amânând orice altă discuție până în octombrie – chiar dacă majoritatea alegătorilor partidelor de guvernământ sunt în favoarea acestuia.

Potrivit sondajelor de opinie, 70% dintre italieni, inclusiv majoritatea votanților lui Meloni, sunt în favoarea introducerii unui salariu minim. Italia este una dintre cele doar cinci țări din Uniunea Europeană – alături de Austria, Danemarca, Finlanda și Suedia – în care salariile sunt stabilite exclusiv prin negocieri colective între angajatori și sindicate.

În noiembrie 2022, UE a stabilit normele care reglementează salariul minim, dar nu obligă statele membre să adopte acest sistem, potrivit The Local Italy.

 

ATENA

Peste 100 de persoane au fost arestate în Grecia pentru că au provocat incendii în 2023, 10 cazuri incluzând incendierea intenționată. În 2020, 313 persoane au fost acuzate de incendiere din neglijență și 55 de incendiere cu intenție, potrivit datelor Diviziei pentru infracțiuni pirotehnice din cadrul Serviciului de pompieri, puse la dispoziția Kathimerini. În anii precedenți, se observase un tipar similar.

 

BERLIN

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, şi-a reiterat joi reticenţa de a livra rachete de croazieră solicitate de Kiev pentru a respinge forţele ruse şi să urmeze astfel exemplul Marii Britanii şi al Franţei. Nici SUA nu furnizează acest tip de rachetă, a adăugat ministrul german al Apărării, conform Agerpres.

 

AMSTERDAM

O navă de transport incendiată care transporta mii de mașini a fost remorcată într-un port din nordul Olandei la mai mult de o săptămână după ce a luat foc pe mare, evitându-se astfel un dezastru ecologic de proporții. Un marinar a murit și 22 au fost salvați după ce nava sub pavilion panamez, care transporta 3.783 de mașini noi, inclusiv 498 de vehicule electrice, a luat foc în largul coastei olandeze la 25 iulie, scrie The Guardian.

 

COPENHAGA

Poliția daneză înăsprește controalele la frontieră ca urmare a recentelor arderi ale Coranului care au afectat situația de securitate a țării, a anunțat joi seara Ministerul Justiției, după o decizie similară luată de Suedia la începutul săptămânii. Activiști anti-islam din Danemarca și Suedia au ars și deteriorat mai multe exemplare ale cărții sfinte musulmane în ultimele luni, ceea ce a stârnit indignare în lumea musulmană și cereri ca guvernele să interzică astfel de acte, conform Reuters.

 

LONDRA

Cinci demonstranți ai Greenpeace au fost arestați joi după ce au acoperit cu pânză neagră proprietatea de la țară a premierului britanic Rishi Sunak pentru a protesta împotriva planului acestuia de a extinde forajul de petrol și gaze în Marea Nordului.

Sunak a anunțat luni că Marea Britanie va acorda sute de noi licențe de petrol și gaze în Marea Nordului pentru a obține independența energetică. Măsura a fost criticată pe scară largă de grupurile de mediu care au acuzat guvernul că dă înapoi în ceea ce privește promisiunea sa de a elimina emisiile nete de carbon până în 2050, conform AP.

 

MOSCOVA

Rusia și-a dublat ținta de cheltuieli pentru apărare în 2023 la peste 100 de miliarde de dolari – o treime din toate cheltuielile publice – arată un document guvernamental analizat de Reuters, în condițiile în care costurile războiului din Ucraina cresc în mod accelerat și pun o presiune tot mai mare asupra bugetului Moscovei.

Aceste cifre scot în evidență cheltuielile Rusiei pentru acest conflict, într-un moment în care nu mai sunt publicate date privind cheltuielile bugetare specifice fiecărui sector. Ele arată că numai în prima jumătate a anului 2023, Rusia a cheltuit cu 12%, sau 600 de miliarde de ruble, mai mult pentru apărare decât cele 4.980 de miliarde de ruble (54 de miliarde de dolari) pe care și le propusese inițial pentru 2023.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL