SUA vor trimite 900 de militari în Orientul Mijlociu. „Aceste forțe nu merg în Israel”

Sursa: Facebook

Departamentul Apărării al SUA va desfăşura circa 900 de militari în Orientul Mijlociu, pentru a întări capacitatea de protecţie a trupelor pe fondul conflictului din Gaza. Aceste forțe nu merg în Israel, a transmis secretarul de presă al Pentagonului, Pat Ryder, informează vineri DPA, preluată de Agerpres.

„Pot confirma că, de la primul nostru anunţ privind situaţia forţelor din Orientul Mijlociu, aproximativ 900 de militari au fost sau sunt în proces de desfăşurare în zona de responsabilitate a Comandamentului central al SUA”, a spus Pat Ryder.

O parte dintre aceştia sunt transferaţi de la unităţi de rachete, a mai precizat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului nu a comentat unde anume vor fi desfăşurate trupele americane, precizând doar că „aceste forţe… nu merg în Israel”, ci mai curând „sunt menite să sprijine eforturile regionale de descurajare şi să întărească capacităţile de protecţie ale forţelor SUA”.

SUA au trimis deja sisteme de arme, două portavioane şi grupurile de luptă aferente în Mediterana de est pentru a-şi întări poziţia în regiune.

„Intenţionăm de asemenea să furnizăm Israelului cele două sisteme Iron Dome (Domul de Fier) aflate în prezent pe inventarul nostru pentru a-l ajuta să-şi consolideze capacitatea de apărare aeriană”, a mai spus Ryder, adăugând că vor fi livrate de asemenea interceptoare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL