Surprizele românilor care își fac test ADN. Câți au gene de unguri, ruși și ucraineni

Sursă foto: X

Tot mai mulți români vor să-și afle originile și arborele genealogic, dincolo de ceea ce știu despre neamul lor din spusele bunicilor. Unii dintre ei au parte de surprize nemaipomenite atunci când fac asta.

ADN-ul uman poate dezvălui multe secrete ale trecutului, de la grupurile etnice și regiunile geografice din care provin oamenii, iar în multe cazuri duce la regăsirea și reunirea unor familii despărțite de oceane, de timp și de spațiu. În ultimii ani, mai multe clinici din România fac astfel de teste contracost, dar există pe piață și kituri pentru așa ceva.

Printre cei care au cedat curiozității se numără și un român care a pus pe tapet acest subiect pe portalul Reddit. El și-a descris experiența, iar postarea sa a provocat o adevărată dezbatere printre internauți.

„De mult timp doream să fac un test ADN pentru a vedea ce origini am. Așa că am făcut-o. Știam că am o străbunică din partea mamei din zona Ucrainei, dar mai mult nu. Aseară am primit rezultatele și mi-a ieșit că sunt 75,7% balcanic, din care în principal român, urmat de ucrainean, ceea ce confirmă originile pe filiera mamei”, a început el.

Interesant este că pe lângă originile române și slave i-au apărut și alte elemente. „Mi-a mai ieșit 11,5% scandinav, dar asta nu mă miră pentru că mulți oameni din zona asta au ADN scandinav datorită raidurilor vikinge din trecut. Ce m-a mirat a fost că mi-a ieșit 6,3% turco-persan, 3% grec și 2% baltic.”

La fel de interesant este, spune el, că prin intermediul acestor teste se poate coborî în adâncurile timpului până în Evul Mediu.

Un alt lucru interesant este că îți dă ocazia să mergi în trecut până la 1600 pentru cronologia grupului. Am mers la anii 1800-1850, perioada când s-a format comuna în care am crescut și mi-a dat că originile mele se află în satul Muncei, comuna Vrâncioaia, din Munții Vrancei, pe lângă origini în zona Cluj-Mureș, ceea ce a fost o surpriză. Acum, deși comuna în care am crescut e în zona de câmpie, monografia comunei arată că a fost înființată de oameni veniți din zonele mai înalte ale județului care au coborât în căutare de bălți pentru a albi pânzele, căci cu asta se ocupau. Se pare că testul ADN a confirmat și asta fără să le dau vreo informație. Și-a mai făcut cineva un astfel de test? Dacă da, ce origini v-au ieșit? Chiar sunt curios să văd cât de pestriți sunt românii”, a mai scris el.

De aici, a fost deschisă o adevărată dezbatere. În timp ce unii au confirmat faptul că testele ADN pot dezvălui lucruri interesante și detalii neștiute din trecut, alții s-au arătat circumspecți.

Rezultatul meu de pe familytreedna: Greece & Balkans: 35%, Italian Peninsula: 22%, West Slavic: 34%, Magyar: 6%, Arabian Peninsula / Middle East: ~1%, Neanderthal: ~2%”, a scris cineva.

„Mie mi-a ieșit pe lângă rădăcinile neaoșe, 12% sephardic jewish, 4% grec, 3% West Asia adică Anatolia. Și pot confirma pentru că știm sigur că avem un strămoș evreu otoman stabilit în București puțin înainte sau după Independență. Ulterior, s-a convertit la creștinism și s-a căsătorit cu o localnică. De asemenea, are sens să fie evreu sefard adică Orientul Mijlociu și nordul Africii deoarece otomanii au salvat o bună parte din evreii expulzați din Spania și i-au poftit să se stabilească în Istanbul. Secolul 17 parcă. Românii sunt foarte pestriți. Adică gen uită-te în jur, sunt unii de zici că sunt arabi, alții suedezi, și mai apar și trăsături din alea de Asia centrală, cu ochii migdalați, pomeți proeminenți etc. E irelevant totuși, suntem cu toții în același rahat”, a comentat altul.

Balkan 59%, Greek and South Italian 34.2%, Irish, Scottish and Welsh 5.1%. Mi se pare OK”, s-a amuzat altcineva.

„Mi s-a părut interesant faptul că în unele țări au reușit să rezolve cazuri de crime din anii 60-70-80 de când nu există recoltarea de probe ADN, prin faptul că urmașii imediat apropiați ai făptuitorului au trimis probe, întâmplător, pentru aflarea originilor”, a fost altă abordare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: