IGPR: Proiectul ‘Fără discriminare!’ Peste 35.000 de elevi, studenţi, părinţi la activităţile derulate în 2023

Sursa foto: unsplash

Peste 35.000 de persoane – elevi, cadre didactice, studenţi, părinţi, personal din centre de plasament – au participat, anul trecut, la activităţile preventive şi de informare derulate de Poliţia Română în cadrul proiectului „Fără discriminare!”, a informat duminică IGPR. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, anul trecut, la nivel naţional, în perioada februarie – decembrie, […]

Ministerul Educaţiei dezbatere publică a proiectului ”Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământ”

Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei anunţă, miercuri, punerea în dezbatere publică a Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte ”Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar”. Bugetul programului este de 80 de milioane de euro. ”Am pus în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte «Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar». Alocăm 80 milioane de euro pentru […]

Peste 10.000 de poliţişti au acţionat în unităţile de învăţământ şi în zona acestora

poliţie

Poliţia Română anunţă că pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, în perioada 6 – 12 octombrie 2023, la nivelul structurilor Poliţiei Române, 10.318 poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi […]

Buzău: Cadre didactice arestate preventiv pentru trafic de droguri

DIICOT

Opt persoane, printre care se numără şi două cadre didactice, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma percheziţiilor organizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) la o grupare infracţională bănuită de operaţiuni cu droguri de mare risc. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Buzău […]

Selecţie a cadrelor didactice pentru examenele din anul şcolar 2023 – 2024. Anunţul Ministerului Educaţiei

scoala/ Inquam Photos/Octav Ganea

Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că organizează selecţia cadrelor didactice în vederea completării grupurilor de lucru pe discipline pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale din anul şcolar 2023 – 2024. Cei interesaţi trebuie, între altele, să fi activat în ultimii trei ani şcolari, să aibă abilităţi de operare pe calculator şi au urmat cursuri specifice de […]

România, pe ultimul loc în UE în privința procentului de cadre didactice active

profesor-invatare

O statistică Eurostat plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința procentului de cadre didactice care lucrează cu normă întreagă și cu fracțiune de normă în învățământul primar, secundar inferior și secundar superior din totalul populației active. România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privința procentului de profesori care lucrează cu normă întreagă și cu […]

Greva din educație e consecința nerespectării legii salarizării în 2020-2021, susține Natalia Intotero (PSD): Salariile au început să crească din 2022

Greva din educație e consecința nerespectării legii salarizării în perioada 2020-2021, în timpul guvernării PNL-USR, susține deputata PSD Natalia Intotero. Contactată de PS News, social-democrata a subliniat că personalul din învățământ a avut parte de creșteri salariale abia din 2022, cu PSD la guvernare. Ea mai spus că a discutat cu mai mulți profesori care […]