Camera Deputaţilor/Proiectul privind păcănelele a fost adoptat de plen

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind jocurile de noroc cu 243 de voturi „pentru”, patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat. Potrivit acestui proiect, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu […]
Simonis: E foarte posibil ca anumite şedinţe de plen să se poată desfăşura în sistem hibrid

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat marți că este foarte posibil ca pe măsură ce ne apropiem de campania electorală, anumite şedinţe de plen să se poată desfăşura în sistem hibrid. Deputatul PSD a precizat că ctivitatea desfăşurată în sistem hibrid nu va afecta veniturile deputaţilor, pentru că ndemnizaţia nu e calculată […]
Discuţii despre ‘Inteligenţa Artificială – etică şi drepturile omului’, într-o conferinţă la Senat

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului şi Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO, au organizat luni conferinţa „Inteligenţa Artificială – etică şi drepturile omului”. Dezbaterile din cadrul conferinţei s-au axat pe teme esenţiale privind […]
Senatul a adoptat, tacit, proiectul prin care sporurile bugetarilor pentru condiţiile de muncă

Senatul a adoptat tacit, în plenul de luni, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă care prevede modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice în sensul ca sporurile pentru condiţiile de muncă să fie incluse în salariul de bază. Decizional pe proiect este Camera Deputaţilor. „Începând cu data intrării în vigoare a […]
Camera Deputaţilor: Comisia pentru buget va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare, pentru ca parlamentarii să se poată ocupa şi de campaniile electorale. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni o solicitare în acest sens din partea preşedintelui Comisiei pentru buget, Iulian Huţucă. „Având în vedere contextul politic actual marcat de […]
Cuculis: „IFN-urile nu au niciun stăpân”. Dobânzile practicate de instituțiile financiare nebancare au fost plafonate

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare (IFN) şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii. Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 […]
Camera Deputaţilor: Dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare – plafonate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii. Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 […]
Camera Deputaţilor: Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu – dezbătută luni

Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, votul urmând să fie dat marţi. Moţiunea simplă iniţiată de deputaţii USR este intitulată „Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”. Deputaţii USR solicită, în moţiunea simplă, ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul Agriculturii Florin Barbu, susţinând că acesta […]
Capela ortodoxă de la Palatul Parlamentului va fi sfinţită de Patriarhul Daniel

Capela ortodoxă de la Palatul Parlamentului va fi sfinţită, luni, de Patriarhul Daniel, la ceremonie urmând sã participe preşedinții celor douã Camere ale Parlamentului – Nicolae Ciucă şi Alfred Simonis, dar şi premierul Marcel Ciolacu. La iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al forului legislativ a aprobat alocarea unui spaţiu din […]
Nou pas spre plafonarea dobânzilor la credite. Condițiile adoptate

PSD a trecut de comisiile de fond din Camera Deputaților proiectul de lege care prevede plafonarea dobânzilor la credite. Față de forma inițială, vor fi plafonate doar dobânzile la împrumuturile acordate de IFN, nu și de bănci, pe tipuri și praguri de valoare a sumelor contractate. Noile prevederi, dacă vor trece de votul plenului Camerei, […]