Lider sindical despre greva din educație: Nu știm dacă se va prelungi anul școlar

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret, a declarat, duminică seară, despre Ordonanţa de Urgenţă pusă în transparenţă de Guvern, cu ultima majorare salarială propusă celor din educaţie, că creşterea salarială pentru debutanţi va fi de aproximativ 31% şi poate ajunge la 3.100 de lei net. Despre atmosfera din rândul cadrelor didactice, el a spus […]
Profesorii care participă la grevă nu sunt sancţionaţi. “Neplata zilelor de grevă este prevedere legală”

Ministrul Educaţiei afirmă că nu vor exista sancţiuni asupra cadrelor didactice care au ales să facă grevă, ea subliniind că neplata zilelor în care cei care au semnat pentru grevă au ales să protesteze nu reprezintă o sancţiune, ci aplicarea unei prevederi legislative. Ministrul Educaţiei afirmă că faptul că neplata profesorilor care participă la grevă […]
IMPACTUL BUGETAR AL NOILOR MĂSURI PROPUSE DE GUVERN ANGAJAŢILOR DIN EDUCAŢIE

Impactul bugetar al noilor măsuri propuse duminică de Guvern privind majorările salariale pentru angajaţii din sistemul de educaţie este de aproximativ 700 de milioane de lei, sumă care se adaugă celor 2,2 miliarde de lei prevăzute ca impact bugetar odată cu adoptarea Ordonanţei 53, pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de […]
VIDEO Ciucă, după discuţiile cu sindicaliştii din educaţie: “Am dat dovadă că am făcut ceea ce am promis”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, după discuţiile cu sindicaliştii din educaţie, că Executivul a dat dovadă că ceea ce a promis a făcut, precizând că luni, după răspunsul sindicaliştilor, va avea loc o nouă şedinţă de Guvern pentru aprobarea OUG privind salariile şi astfel conflictul de muncă se va încheia. Ciucă a anunţat că […]
UPDATE Greva din educaţie continuă luni. Anunţul sindicaliştilor după consultările de la Guvern

UPDATE, ORA 10.13 Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va fi dat după consultarea proiectului de majorare a salariilor, notează news.ro. ŞTIREA INIŢIALĂ Premierul Nicolae Ciucă are duminică dimineaţă o nouă rundă de consultări cu sindicatele din educaţie, după ce Guvernul […]
“A murit educaţia în România”. Mesajul unui lider sindical pentru Guvern

Sorin Dragne, preşedintele FSLI Sector 1, a declarat sâmbătă că Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională se vor amâna doar dacă această clasă politică şi acest Guvern nu înţeleg că aceste probleme trebuie soluţionate acum, nu după ce se încheie rotativa sau după alegeri. El a mai arătat că pentru clasa politică, dascălii din România au devenit […]
UPDATE Greva profesorilor. Schimbări de ULTIMĂ ORĂ anunțate de Ministerul Educaţiei

UPDATE Ministerrul Educaţiei pupune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină. Potrivit Ministerului Educaţiei, în ceea ce priveşte echivalarea competenţelor într-o limbă străină, există mai multe tranşe. Elevii cu mediile cuprinse între 5 şi […]
UPDATE Greva din educație. Înscrierea la examene se face până în 13 iunie. Când se susțin competențele pentru BAC

UPDATE 13:40 Peste 2.000 de sindicalişti din educaţie au protestat joi în faţa Prefecturii ieşene, manifestanţii susţinând că nu sunt de acord cu memorandumul aprobat de guvern şi cerând totodată liderilor sindicali să fie mai incisivi. Participanţii la protest au scandat, printre altele “Nu cedăm“,“Unitate“ şi “Vrem respect“. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar […]
Papa Francisc: Profesorii să fie susținuți pentru a-și exercita cu demnitate profesia

Papa Francisc a îndemnat liderii Bisericii să lucreze împreună cu guvernele locale pentru calificarea și buna formare a profesorilor, punându-i în valoare și creând condițiile necesare pentru a-și exercita cu demnitate profesia lor. Îndemnul a fost lansat în contextul demersurilor de elaborare locală, pe continentul african, a Pactului Educațional Global. Biserica are îndatorirea de a […]
Numărul minim de calificative sau note acordate unui elev la o disciplină este de două-proiect

Numărul minim de calificative sau note acordate unui elev la o disciplină este de două, în anul şcolar în curs, iar situaţia şcolară poate fi încheiată fără a fi validată de Consiliul profesoral prevede un proiect de ordin publicat în consultare publică de Ministerul Educaţiei. Măsura ar urma să fie luată în contextul grevei dascălilor. […]