Incendiu la Ferma Dacilor / Fostul și actualul primar de la Gura Vadului și un alt funcționar, vizați de percheziții
Fostul şi actualul primar ai comunei Gura Vadului, dar şi un funcţionar al administraţiei locale sunt vizaţi de percheziţiile efectuate, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul deschis în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Anchetatorii au extins urmărirea penală in rem cu privire […]
Harghita: Incendiu la o pensiune din Miercurea Ciuc; focul a fost localizat de pompieri
Un incendiu a cuprins acoperişul unei pensiuni din zona Jigodin Băi, a anunţat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. Focul a fost rapid localizat de pompieri şi urmează să fie stins. Citeste mai mult AICI
Bogdan Stoica: La Ferma Dacilor a ars și reputația ISU
La umbra imensului succes diplomatic obținut de România în domeniul Schengen și acoperit de aburul sarmalelor, am rămas fără ISU și poliție. Asta e impresia mea după ce-am văzut faza doi din episodul Ferma Dacilor, adică episodul în care suspectul principal, Cornel Dinică, scrie pe facebook. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele: în […]
Incendiu de la artificiile de Revelion, pe Muntele Pietricica
Pietricica, culmea pe jumătate împădurită care străjuie municipiul Piatra Neamţ, a fost afectată de un nou incendiu, care s-a produs în noaptea dintre ani. Cauza izbucnirii flăcărilor au fost artificiile. O parte dintre locuitorii oraşului nemţean au avut parte de un spectacol nedorit, altul decât focul de artificii organizat de administaţia locală, pentru a marca […]
Sibiu: Incendiu într-un apartament din localitatea Tălmaciu/ Cincisprezece persoane au ieşit din imobil
Un incendiu a izbucnit, duminică seară, într-un apartament din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Cincisprezece persoane au ieşit din imobil, care era inundat cu fum, iar un bărbat a fost evacuat de pompieri. Un bărbat a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum, iar alte două persoane au făcut atac de […]
Patronul de la Ferma Dacilor, primele declarații: „Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă”
Patronul de la Ferma Dacilor susține că incendiul în care și-au pierdut viața mai mulți oameni, printre care și fiul său, a fost provocat intenționat. Este prima declarație a lui Cornel Dinicu după incendiul devastator care a distrus complexul turistic, potrivit Observator News. „Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să […]
Noi acuzații după tragedia de la „Ferma Dacilor”. Prim-adjunctul ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor
Fostul prim-adjunct al ISU Prahova a avut un comportament abuziv, făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica planurile de control și stabilea în funcție de interese sancțiunile care trebuiau aplicate, a declarat vineri adjunctul IGSU, Benone Duduc, într-o conferință de presă în care s-a prezentat raportul cu concluziile verificărilor după incendiul de la „Ferma Dacilor”. „Prim-adjunctul nu […]
Mai multe oase au fost găsite la „Ferma Dacilor”. Criminaliștii cred că sunt ale ultimei victime căutate
A fost finalizată cercetarea la fața locului la „Ferma Dacilor” din Tohani. Criminaliștii au găsit mai multe oase, despre care spun că ar fi ale ultimei victime căutate. Fragmentele osoase au fost duse la laborator pentru identificarea ADN-ului. Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au finalizat, joi seară, cercetarea la faţa locului […]
Raed Arafat cere modificarea legislaţiei după incendiul de la Ferma Dacilor
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a solicitat joi, după o întâlnire cu şefi din MAI pe tema tragediei de la Ferma Dacilor, „o analiză obiectivă a cadrului legislativ incident activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă”, urmând ca propunerile să fie transpuse într-un proiect de act normativ care să amendeze legislaţia în […]
Incendiu la Ferma Dacilor/ Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcţia de comandă, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani. Potrivit DSU, Tudoroiu a cerut eliberarea din funcţia de comandă deţinută pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte […]