Paul al României a fost eliberat pe cauțiune din arest în Malta și pus sub control judiciar
Ministerul Justiţiei anunţă, luni, că instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia […]
Alina Gorghiu: Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Citeste mai mult AICI
O sută de mii de lei, cea mai mare amendă penală pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise
O sută de mii de lei este valoarea celei mai mari amenzi penale aplicate de instanţele din România în dosare care au ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti unui bărbat care, iniţial, fusese condamnat la închisoare şi care urma a […]
Dumitru Buzatu, despre excluderea sa din PSD: „Acum sunt simpatizant, mai rău”
Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD, afirmând în glumă că uneori „simpatizanţii sunt mai răi ca membrii”. Instanța a decis ca Buzatu să rămână în continuare în arest la domiciliu. […]
Damen Holding B.V. cere falimentul Damen Shipyards Mangalia în instanță
Compania Damen Holding B.V a deschis în instanţă un proces care are ca obiect deschiderea procedurii falimentului companiei Damen Shipyards Mangalia SA, care operează şantierul naval de la Mangalia şi care are datorii către firma olandeză. Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, afirmă că şi alte companii care acum reprezintă modele de succes au trecut prin […]
Bătălia juridică din Malta: Avocații lui Paul de România susțin că extrădarea i-ar încălca drepturile
Avocații fugarului Paul au susținut luni în fața instanței din Malta că cererea de extrădare a autorităților române se întemeiază pe o decizie coruptă, care ar putea duce la încălcarea drepturilor fundamentale, relatează Times of Malta. A început procesul pentru aducerea în țară a autointitulatului Paul al României, iar avocații acestuia spun că cererea de extrădare […]
Alina Gorghiu: Instanţa din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România, până pe data de 9 mai
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că instanţa din Malta a decis, luni, arestarea preventivă a fugarului Prinţul Paul Phillipe al României, până pe data de 9 mai. Ea a adăugat că, din informaţiile pe care le are, solicitarea acestuia de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, însă decizia poate fi contestată. De […]
Procurorii din R. Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
Procurorii o acuză pe Evghenia Guțul a fost implicată activ în introducerea în Republica Moldova a unor mijloace financiare necontabilizate, primite de la un grup criminal organizat, în special din Federația Rusă. Procurorii din Republica Moldova au anunțat că dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia, Evghenia Guțul, a fost trimis în instanță, transmite agenția de știri REUTERS. Trimiterea […]
ANPC pierde două procese cu băncile și câștigă unul în scandalul ratelor la credite
Băncile au obținut decizii favorabile, pe fond, în două dintre litigiile deschise împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, după ce au fost amendate cu argumentul că solicită clienților rambursarea creditelor în rate egale. Într-un alt dosar, instanța a dat dreptate ANPC, relevă datele analizate de Profit.ro. De ce este important După judecarea până la capăt a […]
Victima Monicăi Macovei, mărturie în faţa instanţei: „La vătămările astea, nu am cum să mai fiu ca înainte”
Victima accidentului provocat de Monica Macovei a dat declaraţii în faţa Judecătoriei Mangalia, la judecarea unui nou termen. „Să ia legătura cu mine? Nu. Dimpotrivă. Ultima oară când ne-am văzut aici părea supărată pe mine.La vătămările astea, nu am cum să mai fiu ca înainte. Îmi e necesară cârja, nu pot. Aş vrea să se […]