Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Ce subiecte sunt pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles. Şeful statului va participa, de asemenea, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, în onoarea şefilor de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii se află perspectiva […]
Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală a lui Roman Petre şi a lui Voiculescu Gelu-Voican

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii. ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, […]
Iohannis a aprobat trimiterea de militari români în Orient Mijlociu. Alții vor participa la deminare în Marea Neagră

Președintele Klaus Iohannis a aprobat ca mai mulți militari români să participe la operații de securitate maritimă sub coordonarea Uniunii Europene și a Statelor Unite în zona Orientului Mijlociu, în contextul tensiunilor dintre Iran și Israel. De asemenea, șeful statului cere aprobarea Parlamentului pentru ca zeci de militari români să participe la o misiune de […]
Iohannis, la reuniunea extraordinară a CE: situaţia din Orientul Mijlociu, agenda strategică – pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles. Şeful statului va participa, de asemenea, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, în onoarea şefilor de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii se află perspectiva […]
Iohannis, despre pericolul extinderii războiului din Ucraina: „Avem o evaluare foarte corectă a riscurilor”

Uniunea Europeană are o „evaluare foarte corectă” a riscurilor la care este expusă, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis joi, la Vilnius, unde a participat la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări. Şeful statului a fost întrebat referitor la riscul unui conflict pe scară largă în Europa, temă care a abordată recent inclusiv de șeful diplomației europene, […]
Iohannis, la Vilnius: Am subliniat importanţa proiectelor de conectare a Flancului estic pe drum şi calea ferată

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după Summitul Iniţiativa celor Trei Mări de la Vilnius, că la reuniune a subliniat importanţa proiectelor de conectare a întregului Flanc Estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată, legând Marea Neagră de Baltică. „Tocmai am încheiat principala sesiune a întâlnirii Iniţiativei celor Trei Mări. A fost o sesiune […]
Iohannis, despre candidatura la şefia NATO: Desemnarea se face prin consens

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a abordat cu omologii săi din Ungaria şi Letonia, la Vilnius subiectul candidaturii sale la funcţia de secretar general al NATO, însă a clarificat faptul că decizia nu e luată prin vot, ci prin consens care este obţinut prin negocieri de tip diplomatic, discuţii între lideri. Şeful statului a […]
Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: Am reiterat susţinerea noastră fermă pentru Ucraina în toate domeniile relevante

Vilnius – Trimisul special AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întrevedere bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. „Am avut o discuţie substanţială cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Vilnius, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Am reiterat susţinerea noastră fermă pentru Ucraina în toate domeniile […]
VIDEO Iohannis explică de ce candidează la şefia NATO: Țările din flancul estic sunt în prima linie

Președintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, în discursul ţinut cu ocazia celebrării intrării României în NATO, eveniment de la care se împlinesc 20 de ani, că ţările din flancul estic al alianţei sunte cele din prima linie în faţa posturii agresive a Rusiei. El a explicat candidatura pentru postul de secretar general NATO prin dorința […]
„ROMÂNIA – NATO, 20 de ani” – eveniment la care participă Iohannis, Ciucă, Ciolacu, personalităţi politice şi militare

Ministerul Apărării Naţionale organizează miercuri evenimentul „ROMÂNIA – NATO, 20 de ani”, care marchează cele două decenii de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică. La eveniment vor participa preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, personalităţi politice şi militare din ţară şi din state membre ale Alianţei Nord-Atlantice. România a fost invitată […]