Ministrul Marcel Boloş, întâlnire cu Viola Amherd, preşedinta Confederaţiei Elveţiene

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a întâlnit, miercuri, cu o delegaţie a Confederaţiei Elveţiene, condusă de E.S. Viola Amherd şi s-a discutat despre al doilea Program de cooperare elveţiano-român care are o alocare de 221,5 milioane franci elveţieni. Sursa ciattă a preciziat că alocarea de 221,5 milioane franci elveţieni finanţează 11 programe în cadrul celei de-a […]

Boloş, replică pentru Drulă: Îi reamintesc că acest deficit bugetar a fost dus pentru finanţarea investiţiilor

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş i-a transmis, în plenul de luni al Camerei unde a fost dezbătută moţiunea simplă a opoziţiei împotriva sa, liderului USR Cătălin Drulă că a schimbat paradigma pe care a moştenit-o, prin care deficitul bugetar finanţa consumul, iar de la preluarea mandatului deficitul bugetar a fost dus pentru finanţarea investiţiilor. Liberalul a […]

Ministrul Finanţelor anunţă că factura simplificată, pentru firmele mici, va fi disponibilă din această săptămână

e-factura

Ultimele teste pe aplicaţia simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi s-au efectuat luni, iar e-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Palatul Parlamentului. „Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită […]

Ministrul de Finanţe afirmă că, prin comasarea alegerilor, se face o economie de două miliarde de lei

lei-romanesti

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor Publice, a explicat care sunt cheltuielile României pentru organizarea alegerilor din acest an. Boloş a explicat că, prin comasarea alegerilor, se face o economie de două miliarde de lei, subliniind că ”orice economie este binevenită”. Ministrul Finanţelor a declarat că România economiseşte, prin comasarea alegerilor, două miliarde de lei. ”Noi, în […]

Marcel Boloș: România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni în cadrul emisiunii „Jurnalul de Seară” de la Digi 24, că România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană în procesul pe care compania Gabriel Resources l-a intentat statului român la tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții […]

USR – de la arhanghelul digitalizării, la fanul plăților cash: cardurile poluează!

În toamna anului trecut, Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul de legi privind reforma fiscală a României, pe termen lung. În acest pachet a fost introdusă, la cererea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, de la PNL, măsura limitării tranzacțiilor cu bani cash pe care atât firmele, cât și populația, le-ar fi putut […]

Programul naţional de fertilizare in vitro, în pericol. Medic: Modul în care a funcţionat a fost o mană cerească

Programul naţional de fertilizare in vitro este în pericol de a nu mai funcţiona, în anul 2024, din cauza lipsei banilor. Doctorul Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie, afirmă că acest program a fost mană cerească pentru cuplurile infertile, mai ales având în vedere scăderea natalităţii în România, în ultimii ani. Pe de altă parte, ministrul […]