METEO Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Săptămâna

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă în toată ţara în săptămâna următoare, anunţă luni meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele două săptămâni, precizând că vremea va fi deosebit de caldă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia în prima parte a intervalului. BANAT În prima săptămână din interval valorile termice se […]

Bogdan Stoica: ce caută Anca Dragu la Banca Națională a Moldovei?

Ce cadouri primesc unii. Anca Dragu, mai cunoscută ca liderul progresiștilor din Senat, tocmai a fost votată guvernator al Băncii Naționale din Republica Moldova. Așa, dintr-o dată, Parlamentul de la Chișinău s-a decis să o voteze. O veritabilă surpriză. Până vineri, nu se știa nimic despre candidatură (dacă o fi vorba despre așa ceva), despre […]

Moldova şi Ucraina îşi deschid şapte noi puncte de trecere a frontierei comune

Prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean şi omologul său ucrainean, Denîs Şmîhal, au participat vineri, în format de videoconferinţă, la ceremonia de semnare a protocoalelor interinstituţionale pentru deschiderea a şapte noi puncte de trecere a frontierei dintre cele două state care se pregătesc de negocieri de aderare la Uniunea Europeană. În plus, Moldova devine o ţară […]

Șeful Băncii Naționale a Republicii Moldova a fost demis de Parlament

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost demis din funcție, decizie luată în cadrul ședinței de joi a Parlamentului cu votul a 81 de deputați. Parlamentarii partidului Puterii au venit cu mai multe acuzații la adresa acestuia, toate având legătură cu dosarul ,,Furtul Miliardului”. „Se constată activitatea insuficientă și defectuoasă a Băncii Naționale […]

Moldova va schimba codul aeroportului Chișinău, trecând de la ortografia rusă la cea română

Aeroportul International Chisinau

Republica Moldova își va modifica abrevierea internațională de trei litere pentru aeroportul din Chișinău, a anunțat miercuri ministrul Andrei Spînu, scrie Reuters, care consideră că acest demers este o nouă încercare de a se distanța de moștenirea sovietică și de dependența de limba rusă a fostei republici din componența URSS. Ministrul infrastructurii și dezvoltării teritoriale, […]

Custodele Coroanei: Este o binecuvântare să ştim că s-a deschis calea negocierilor pentru aderarea R. Moldova la UE

Custodele Coroanei Române, Margareta, a salutat, vineri, deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, calificând evenimentul drept o „binecuvântare”. Ea a subliniat că românii, oriunde s-ar afla în acest moment, sunt cu toţii europeni. „Este o binecuvântare să ştim că s-a deschis calea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se întoarce […]

R. Moldova – Maia Sandu invită cetăţenii la Preşedinţie să sărbătorească deschiderea negocierilor de aderare la UE

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu invită cetăţenii la Preşedinţie duminică, pentru a sărbători deschiderea negocierilor de aderare la UE. „Să ne bucurăm împreună de un pas istoric pentru destinul ţării noastre. Am reuşit să obţinem încrederea Uniunii Europene, am păstrat unitatea şi am muncit cu toţii foarte mult pentru ca Moldova să câştige şansa unui […]