Tăriceanu: Eu apreciez că în acest moment, relația româno-americană este la cel mai coborât nivel din 1990, încoace

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier, a declarat în emisiunea Ai Aflat! despre relațiile dintre România și Statele unite că sunt la cel mai coborât nivel de după Revoluție. Fostul premier liberal a declarat că: „Eu apreciez că în acest moment, relația româno-americană este la cel mai coborât nivel din 1990, încoace.” Cât despre numirea Oanei […]
„Asta ne permitem”. Românii taie multe de pe lista de necesități. Nivelul de bunăstare în comparație cu alți europeni

Românii își permit să cumpere din veniturile pe care le au doar 88% din bunurile și serviciile de care au parte majoritatea europenilor, arată datele Biroului de Statistică al Uniunii Europene. Practic, suntem la mijlocul clasamentului european. Stăm mult mai bine decât vecinii unguri sau bulgari, dar departe de Luxemburg, de exemplu, care are un […]
Sporul de stres în România, care poate ajunge până la 25% din salariu, este luat de angajați publici din 4 domenii

Unul dintre sporurile pe care le primesc bugetarii din România este cel de suprasolicitare neuropsihică. Pe scurt, „spor de stres”. Bugetari din patru categorii ocupaționale de funcții bugetare beneficiază de „spor de stres”, potrivit unui răspuns oferit pentru HotNews de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Nivelul sporului variază între 10% din salariul de […]
Ciucă: Până în 2028 salariile în Educaţie vor fi la acelaşi nivel cu cele din Sănătate

PNL îşi asumă un angajament ferm – până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o întâlnire cu aproape 2.000 de cadre didactice. ‘La întâlnirea din această seară, alături de aproape 2.000 de cadre didactice, am reafirmat un adevăr simplu: […]
Ciolacu, întrebat care este nivelul său de cunoaştere a limbii engleze: De la 1 la 10, în jur de 4

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a recunoscut că nivelul său la limba engleză, pe o scară de la 1 la 10, este în jur de 4 şi a precizat că a ajuns cu meditaţiile la această limbă în zona economică. Marcel Ciolacu a fost întrebat, joi, la Hotnews, care a fost ultima lecţie la […]
Australia a ridicat nivelul de alertă teroristă

Australia a ridicat nivelul de amenințare teroristă de la „posibil” la „probabil”, invocând o creștere a opiniilor extremiste în țară care conduce la o probabilitate de peste 50% de planificare a unui atac în următoarele 12 luni, relatează Reuters. Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că a ridicat nivelul de alertă în urma sfaturilor primite de […]
Dolarul a atins cel mai scăzut nivel din patru luni, deoarece datele slabe privind locurile de muncă din SUA

Dolarul american a coborât vineri la un minim al ultimelor patru luni, după ce un raport sub asşteptări referitor la ocuparea forţei de muncă din Statele Unite, pentru iulie, a mărit aşteptările că Rezerva Federală (Fed) va reduce ratele dobânzilor cu 0,50 de puncte procentuale în septembrie, pe măsură ce economia se deteriorează, transmite Reuters. […]
Un nou record negativ. După nivelul record de azi, prețul spot al energiei electrice atinge un nou maxim negativ

Prețul spot al energiei electrce tranzacționate azi cu livrare mâine la miezul zilei este din nou negativ în opt intervale orare iar într-unul dintre ele a coborât până la cel mai mare nivel din istoria pieței, peste cel înregistrat ieri în tranzacțiile cu livrare azi. Din record în record negativ. Și pentru energia electrică tranzacționată […]
Niveluri de dioxid de azot de 5 ori peste limita OMS în București. Care este zona cea mai poluată din Capitală

Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai ridicate nivele de dioxid de azot (NO2), potrivit rezultatelor monitorizării calității aerului în București, efectuată de Asociația 2Celsius și partenerii săi. Concret, s-a depășit de mai mult de cinci ori limita OMS de sub 10 ug/mc. Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai mari valori ale […]
Decizii la nivel european pentru sprijinirea agricultorilor. Dan Nica: „Răspunsul trebuie să fie precis și clar”

Europarlamentarul PSD Dan Nica a vorbit în cadrul emisiunii Be EU despre situația agricultorilor, subliniind că este nevoie de un plan european care să răspundă nevoilor agricultorilor, inclusiv prin acordarea de facilități pentru creditare și limitarea importurilor din țările non-UE. Comisia Europeană lucrează la soluții pentru creșterea finanțării pentru Politica Agricolă Comună, un program de […]