Gabriel Andronache (PNL): Procedura comasării alegerilor este cât se poate de democratică, a fost şi este practicată

Deputatul PNL Gabriel Andronache afirmă că procedura comasării alegerilor este cât se poate de democratică, a fost şi este practicată cu caracter extins la nivelul UE, iar dovada este că această comasare este expusă pe pagina electronică oficială a Parlamentului European. El precizează că în 2024 cel puţin 5 ţări UE vor avea alegeri comasate, […]
SONDAJ 49,4% din români cred că alegerile 2024 trebuie organizate separat. Câți vor comasare

Aproape jumătate dintre români (49,4%) cred că alegerile din 2024 ar trebui organizate separat, în timp ce 46,6% se pronunţă în favoarea comasării unora dintre scrutine, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Comasarea primului tur al prezidenţialelor cu parlamentarele are cei mai mulţi susţinători, 82,9 %. Procentul celor care consideră că […]
Siegfried Mureșan spune că este posibilă comasarea alegerilor europene cu localele

Comasarea alegerilor europene cu alegerile locale „nu este un lucru văzut negativ la nivel european”, ci este „o practică uzuală în state membre” ale Uniunii Europene, a declarat, luni, la Strasbourg, eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, citat de Agerpres. „La nivel european, acest subiect nu a existat şi a fost foarte departe de a stârni volumul […]
Dosar de europarlamentar: Dan Nica (PSD) speră la al treilea mandat consecutiv

Dan Nica, europarlamentar PSD, a avut un mandat plin de provocări în Parlamentul European (PE). În 2024, este nevoit să-și apere fotoliul de europarlamentar în fața noii conduceri a partidului, după 2 mandate consecutive la Strasbourg. Marcel Ciolacu ar putea să-l scoată din Parlamentul European și să-i încheie lunga carieră politică. Activitatea în Parlamentul European […]
Alegeri europarlamentare 2024: toate informațiile de care ai nevoie pentru a vota

Alegerile europarlamentare din 2024 vor fi importante pentru viitorul Uniunii Europene. Continentul european traversează o perioadă de criză profundă, în care își caută propria identitate pe scena internațională. Alegerile europarlamentare din 2024 sunt pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, sub influența unui război în care Uniunea Europeană este implicată direct la granițele sale. […]
Radiografia momentului: pe câte mandate mizează partidele la europarlamentare și cine ar mai prinde un loc la Bruxelles

Un sondaj realizat de Avangarde în perioada 8-22 ianuarie, la comanda PSD, scoate la iveală, nu doar direcția în care se îndreaptă preferințele electoratului din România, ci și percepția acestora privind protestele care au marcat începutul unui an electoral istoric. Potrivit sondajului, dacă duminică ar avea alegeri europarlamentare, PSD ar lua 31%, PNL 20%, AUR […]
Dosar de europarlamentar: Carmen Avram, aproape în afara Parlamentului European

Carmen Avram a renunțat la cariera de jurnalistă și a devenit europarlamentar în 2019, pe listele PSD. Carmen Avram are o experiență de peste 30 de ani în presă, la cele mai importante televiziuni, ajungând să lucreze inclusiv pentru Dan Voiculescu, celebrul patron al grupului Antena, care a fost închis mai mulți ani pentru corupție. […]
Parlamentul European, discuții cu comisiile de specialitate. Ce pregătesc liderii de la Bruxelles

Parlamentul European abordează în această săptămână subiecte diverse cu comisiile de specialitate. Parlamentul European lucrează săptămâna aceasta în comisiile de specialitate. Comisia pentru Industrie Cercetare și Energie a avut un schimb de opinii cu Petrra de Sutter, vice prim-ministru și ministru al Administrației Publice, Întreprinderilor Publice, Telecomunicațiilor și Serviciilor Poștale din Belgia. Discuția a fost pe […]
Suplimentele alimentare au ajuns pe lista neagră a Parlamentului European

Parlamentul European cere ca pe niciun produs sau supliment alimentar să nu mai apară scris că ar aduce beneficii pentru sănătate dacă are în exces zahăr, sare ori grăsimi. Oficialii de la Bruxelles solicită să se ia măsuri în acest sens, printr-o legislație care să se aplice în toate țările membre. Parlamentul European vrea să […]
Dosar de europarlamentar: Tudor Ciuhodaru – criticarea vaccinurilor și 200.000 euro într-un an

Tudor Ciuhodaru este medic și europarlamentar, dar cu o lungă carieră politică și o mică avere în conturile bancare. Chiar dacă medicii se plâng că lucrează foarte mult în spitale, Tudor Ciuhodaru găsește timp, de peste un deceniu, să fie medic, politician și conferențiar universitar. Medic, politician și conferențiar Din 2002, Ciuhodaru este medic primar […]