Rareș Bogdan, despre o alianță cu partidele de dreapta: „Suntem convinși că vor îmbrățișa agenda PNL”
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit sâmbătă seara, în exculsivitate la Antena 3 CNN, despre o posibilă reorientare a liberalilor și posibile noi alianțe cu USR, REPER, PMP si Forța Dreptei. „Până acum, stânga doar a împărțit sărăcia sau ceea ce a adunat dreapta”, a declarat liderul PNL, care spune că agenda liberalilor ar putea fi […]
Criza politică în Bulgaria se adânceşte. Partidul ce a ieşit pe locul 6 în alegeri a primit mandat să formeze guvernul
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a acordat luni mandatul de a forma un guvern unui partid mic, care s-a clasat pe locul şase în alegerile parlamentare de luna trecută, aceasta fiind cea mai recentă încercare de a construi o coaliţie stabilă după votul care nu a reuşit să scoată ţara dintr-un blocaj politic de lungă durată, […]
Democraţii anunţă cea mai mare strângere de fonduri din 2024 după candidatura vicepreşedintei Harris
Grupul de acţiune politică care strânge bani pentru politicienii de stânga şi democraţi ActBlue a anunţat duminică seară că a înregistrat cea mai mare colectare de fonduri pe o singură zi pentru prezidenţialele americane din 2024, după ce preşedintele Joe Biden s-a retras şi a făcut cunoscut că o sprijină pe vicepreşedinta Kamala Harris, notează […]
Édouard Philippe şi Marine Le Pen au cinat acasă la un apropiat al lui Macron înainte de dizolvarea Parlamentului
Fostul premier francez Édouard Philippe şi ministrul în exerciţiu al Apărării Sébastien Lecornu au luat cina, în ultimele luni, cu Marine Le Pen şi Jordan Bardella, acasă la un fost consilier al lui Emmanuel Macron, Thierry Solère, în arondismentul al IX-lea, la Paris, dezvăluie Libération. Potrivit cotidianului, Thierry Solère, un fost deputat ”îndepărtat o vreme din […]
Noua alianţă a lui Viktor Orban are suficiente partide în componenţa sa pentru a obţine statutul de grup în PE
O nouă alianţă de extremă dreapta în Parlamentul European, lansată cu doar o săptămână în urmă de premierul ungar Viktor Orban, are suficiente partide pentru a obţine statutul de grup în legislativul european, informează duminică dpa. AFP aminteşte că liderul naţionalist ungar, a cărui ţară deţine de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, […]
Alegeri în Franța: ”Ceea ce odinioară era privit ca o enormitate, se produce acum”
Partidul de extremă dreapta al Marinei Le Pen, Adunarea Națională (”Rassemblement National” – RN), a obținut o nouă victorie și este tot mai aproape de obiectivul său de a răsturna politica franceză, notează BBC. Jurnaliștii britanici sunt de părere că, în zilele următoare, se va vorbi mult despre candidații de centru și de stânga, care se […]
Bulgaria: Partidul de centru-dreapta GERB a primit mandat pentru a încerca să formeze un guvern minoritar
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, i-a înmânat luni lui Rosen Jeliazkov, membru al partidului de centru-dreapta GERB, mandatul pentru a încerca să formeze un guvern, după ce formaţiunea acestuia a câştigat cele mai multe mandate la alegerile parlamentare de luna trecută, relatează Reuters. Jeliazkov, fost preşedinte al parlamentului, a declarat după primirea mandatului că va prezenta […]
Franţa/alegeri: Preşedintele Macron, retras de pe afişele electorale ale propriului său partid
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extremei drepte la alegerile europarlamentare, relatează sâmbătă agenţia EFE. Un sondaj publicat vineri indică o rată de nepopularitate de 74% pentru […]
Iohannis: Nu contează dacă alegerile prezidenţiale au loc în septembrie sau octombrie, contează opinia românilor
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu contează, după părerea lui, dacă alegerile prezidenţiale au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, ceea ce contează este opinia românilor. Şeful statului a arătat că preşedintele României trebuie să fie ales de români şi nu de partide şi românii trebuie să se informeze şi să intereseze, indiferent […]
Ciucă: Ne luăm această libertate de a discuta, cu orice partid care doreşte să susţină politicile de dreapta
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că liberalii vor discuta şi vor negocia cu orice partid care doreşte să susţină candidatul PNL la alegerile prezidenţiale. Nicolae Ciucă a fost întrebat, vineri, dacă s-a pus în discuţie ca eventuala sa candidatură la alegerile prezidenţiale să fie susţinută de mai multe formaţiuni de dreapta. ”Ceea ce […]