Aviz favorabil pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Comisia permanentă comune privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a emis un raport de adoptare la proiectului de lege privind desfiinţarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor iniţiat de către deputatul PSD Altfred Simonis. Plenul reunit al Parlamentului va avea loc luni, de la ora 14.00. Raportul de adoptare al Comisiei permanentă comune privind Statutul deputaţilor şi al […]

Ciucă anunţă că Legea Pensiilor Speciale şi eliminarea pensiilor parlamentarilor vor fi adoptate săptămâna viitoare

Nicolae Ciucă / Captură Facebook

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a anunţat joi după şedinţa conducerii PNL cu reprezentanţii liberali din Executiv că legea pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensie-salariu vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare, săptămâna viitoare iar decizia a foist ca miniştrii PNL să fie prezenţi la toate activităţile din legislativ. ”Magistraţii este ilegal […]

Comisia pentru Statut dezbate joi eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Camera Deputaților / Facebook

Comisia permanentă pentru statutul parlamentarilor va avea joi, de la ora 10,00, o şedinţă în care va da raport proiectului de lege privind desfiinţarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, marţi, desfăşurarea şedinţei Comisiei pentru statut, în ziua de joi, de la ora 10,00, unde se va dezbate […]

Budăi, despre legea pensiilor speciale: Mai avem câteva lucruri de armonizat

Marius Budăi (Inquam Photos/Octav Ganea)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privinţa legii pensiilor speciale şi a precizat că marţi va fi o ultimă discuţie cu Comisia Europeană pe acest subiect. Budăi a mai declarat că în privinţa acestui act normativ Comisia Europeană recunoaşte că s-au făcut lucruri bune. Marius Budăi a […]

Polițiștii au ieșit în stradă, deși abia li s-au majorat salariile: Ei vor eliminarea pensiilor militare din PNRR

Polițiștii protestează astăzi la Camera Deputaților. Ei cer eliminarea pensiilor militare din PNRR. Deşi ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a mărit salariile de la 1 iunie, acum, sindicatele mai au o nemulțumire pentru care amenință că vor ieși în stradă: vor ca pensiile militare să nu mai fie considerate pensii speciale, potrivit stiri.tvr.ro. Săptămâna trecută, Federaţia […]

PSD a depus un proiect de lege pentru abrogarea pensiilor parlamentarilor

PSD (Inquam Photos / Octav Ganea)

PSD a depus la senat un proiect de lege pentru abrogarea pensiilor parlamentarilor, pentru a elimina inechitățile din sistemul de pensii și pentru „o reașezare pe baze solide a sistemului de pensii”. Începând cu anul 2015, parlamentarii beneficiază de o „indemnizație pentru limită de vârstă” calculată prin raportare la numărul lunilor de mandat. Această indemnizație […]

Budăi, despre modificările la legea pensiilor speciale: Azi se vor depune amendamentele în Parlament

Marius Budăi (Inquam Photos/Octav Ganea)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni despre modificările la legea pensiilor speciale că luni se vor depune amendamentele în Parlament şi că acum se aranjează, specialiştii din cadrul Ministerului Muncii cu specialiştii din cadrul Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, pe tehnică legislativă. Despre pragul de impozitare pentru pensiile speciale, el a precizat că […]