Până pe 31 decembrie, toți profesorii au obligația să completeze declarația că nu fac meditații cu elevii de la clasă

Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, toți profesorii au obligația să completeze declarația că nu fac meditații cu elevii de la clasă, potrivit unui ordin publicat, vineri, 19 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024, document prin care a fost aprobată procedura pentru completarea declarațiilor […]
OFICIAL De anul școlar viitor, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani

Din anul școlar viitor, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate, document publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Este vorba de profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, până pe 29 ianuarie, cadrele didactice vor face o cerere pe care o vor depune la […]
Profesorii care hărțuiesc sexual elevii sau studenții riscă 4 ani de închisoare. Reacția părinților

Profesorii care cer favoruri sexuale elevilor sau studenților pentru a le pune note mai mari sau pentru a-i trece examenele, vor fi aspru pedepsiți. O nouă lege în acest sens a fost promulgată de Klaus Iohannis și a intrat în vigoare sâmbătă, 6 ianuarie. Inițiativa legislativă care cerea pedepse mai aspre pentru hărţuirea sexuală în […]
Ce își pot cumpăra profesorii cu primele de carieră didactică de 1.500 de lei

Profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023. Marți, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat că primele de carieră didactică de 1500 de lei vor ajunge la profesori între […]