Un avion al companiei româneşti Legend Airlines, suspectat că a fost folosit la trafic de persoane, reţinut în Franţa

Un avion al companiei româneşti de zboruri charter Legend Airlines care transporta 303 pasageri indieni din Emiratele Arabe Unite spre Nicaragua a fost reţinut la sol în Franţa începând de joi din cauza unor suspiciuni de „trafic de persoane”, au anunţat vineri autorităţile franceze şi Parchetul din Paris, care a deschis o anchetă. Această oprire […]
Administratorul firmei care făcea lucrări la internatul de la Odorheiu Secuiesc – reţinut pentru 24 de ore

Administratorul firmei care executa lucrări la fundaţia internatului liceului din municipiul Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat, a fost reţinut pentru 24 de ore, a anunţat marţi seara IPJ Harghita. „La data de 19 decembrie, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei ce executa lucrări la fundaţia internatului unui liceu din […]
Cherecheș neagă că ar fi opus rezistență la încătușare. Cum s-a ales cu rănile de pe față

Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, neagă că s-a opus în momentul în care a fost reținut în Germania. În schimb, avocatul lui susține că intervenția polițiștilor a fost dură, fapt pentru care Cherecheș s-a ales cu răni. Aflat în închisoare în Germania, fostul edil din Baia Mare. Cătălin Cherecheș, și-a angajat un avocat […]
Cătălin Cherecheş a refuzat extrădarea simplificată, spune avocatul său

Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, reţinut în Germania după ce a părăsit ţara ilegal, refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată, a anunţat, duminică, avocatul acestuia, Răzvan Doseanu. „Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată. Am discutat cu avocatul său din Germania şi acesta spune că, în situaţia […]
Secta internaţională de yoga a lui Gregorian Bivolaru obliga victimele să plătească „în natură”

Un grup de 41 de persoane, între care „guru” român Gregorian Bivolaru, au fost reţinute marţi în Franţa, sub bănuiala că au legături cu o sectă internaţională acuzată de numeroase derive sub acoperirea practicării yoga, au consemnat AFP şi franceinfo, citând surse judiciare. Informaţiile au apărut iniţial în cotidianul Liberation. Gregorian Bivolaru (71 de […]
FOTO Cătălin Cherecheș a fost prins în Augsburg, Germania

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au […]
UPDATE VIDEO DNA l-a reţinut şi pe socrul primarului Cherecheş. Soţia, la audieri

UPDATE ORA 11:20 Soția primarului Cătălin Cherecheş din Baia Mare, Tabita Gliga, a fost dusă la sediul DNA Cluj cel mai probabil pentru audieri. Mașina de lux a acesteia a fost percheziționată de polițiști și procurori, scrie vasiledale.ro. Ştire iniţială Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare […]
Primarul din Mioveni, arestat pentru trafic de influență, a fost suspendat din funcție

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, vineri, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, arestat preventiv într-un dosar de corupţie. Prefectul a precizat că decizia de suspendare poate fi atacată la Tribunalul Argeş în termen de 10 zile de la comunicare. „Acest act are valabilitate până la încetarea motivelor care au dus la suspendarea mandatului […]
Filiala PSD Mioveni îşi exprimă „susţinerea totală” faţă de primarul din Mioveni, reţinut de DNA şi exclus din partid

Reprezentanţii organizaţiei PSD Mioveni s-au întrunit, joi dimineaţă, pentru a îşi exprima „susţinerea totală” faţă de primarul din Mioveni Ion Georgescu exclus din partid şi care a fost reţinut de DNA, după upă ce a primit 10.000 de euro, ca primă tranşă, de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca […]
DNA: Primarul din Mioveni, reţinut după ce a primit 10.000 de euro mită

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, a acceptat promisiunea remiterii a 30.000 de euro de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca medic în spitalul din oraş, bani din care a primit o primă tranşă de 10.000 de euro, pe care a restituit-o întrucât nu şi-a […]