Turcan: Am propus, măcar pe partea de muzee şi biblioteci, să încercăm o majorare a salariilor

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că în România cultura a fost cronic subfinanţată şi că este necesară eliminarea discrepanţelor salariale între instituţiile de spectacol şi muzee sau biblioteci, astfel încât şi debutanţii din acest domeniu să fie stimulaţi asemenea celor din educaţie. „Cultura în România a fost, din nefericire, cronic […]
Cadrele didactice pot ajunge și la venituri de 10.000 de lei, din iunie

Ministrul Educației, Ligia Deca a afirmat în cadrul unei conferințe susținute în Argeș că obiectivul ministerului este ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu pe economie. Planurile pentru noile salarii ale profesorilor din luna iunie 2024 arată că unele cadre didactice pot ajunge și la venituri de 10.000 de lei. Într-o conferință de […]
Preţuri de cantină studenţească la restaurantul parlamentarilor. Cât costă o dorada la grill sau un muşchiuleţ de porc

Preţurile de la restaurantul parlamentarilor s-au mai majorat după pandemie, dar meniurile rămân pentru toate buzunarele, nu pentru salariile şi indemnizaţiile speciale ale aleşilor. Nu multă lume știe faptul că aleșii statului plătesc un preț infim pentru mâncarea de zi cu zi la restaurantul parlamentarilor. În timp ce la raft alimentele se scumpesc pe zi […]
Salarii 2024. Bugetarii care ar putea primi 20% în plus la salarii, pe modelul majorărilor din Educaţie

Ministrul Culturii a făcut o propunere legislativă, astfel încât şi angajaţii din muzee, biblioteci cel puţin să intre pe acelaşi sistem de salarizare cu angajaţii din domeniul educaţiei. Salarii 2024. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că a făcut o propunere legislativă pentru ca şi angajaţii din muzee şi biblioteci să intre cel puţin pe […]
Luni, 15 ianuarie, zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi, după ce banii ar fi fost virați către școli

Luni, 15 ianuarie, elevii din țară ar urma să primească bursele pe luna decembrie, după ce sumele necesare au fost trimise către școli, prin inspectoratele școlare, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Bursa de merit ar urma să fie de peste 330 de lei, până în 343 de lei, conform unor calcule pe […]
Proteste la direcţiile de sănătate publică
Tot din cauza salariilor sunt proteste şi la direcţiile de sănătate publică. Angajaţii de la DSP vor şi ei mărirea veniturilor, după ce colegii lor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate au obţinut, la sfârşitul anului trecut, salarii majorate. Între timp, Federaţia Sanitas continuă să strângă semnături pentru a decide dacă va declanşa […]
Care au fost cele mai mari salarii și care sunt cel mai bine plătite domenii în 2023

Aducem în lumina reflectoarelor cifrele care au marcat piața muncii din România în anul 2023. Să descoperim împreună care au fost cele mai mari salarii, dar și care sunt sectoarele unde portofelele românilor au fost cel mai bine umplute. În București, unde lefurile sunt cele mai mari la nivel national, potrivit celor de la startupcafe.ro, […]
Radiografia salariilor din România în 2023. Doar 10% au încasat între 7.000 şi 10.000 lei pe lună

Cu o medie netă de 5.000 de lei pe lună, angajații din Capitală au cele mai mari salarii din România, în timp ce în Caraș-Severin sunt cele mai mici, potrivit unui studiu realizat de eJobs. În 2023, România a avut peste 5,7 milioane de angajați activi. Potrivit datelor din cea de-a opta ediție a raportului anual […]
Angajații din Sănătate, la un pas de a declanșa grevă generală începând de luna viitoare

Angajaţii din Sănătate anunţă că vor intra în grevă, luna viitoare. Nemulţumirile sunt legate de salariile mult prea mici, dar şi de lipsa acută de personal. Federaţia Sanitas a strâns până în prezent cel puțin 20 de mii de semnături pentru a declanșa un conflict colectiv de muncă. În spitalele din București este nevoie de […]
Salarii, impozite, credite, pensii, ipotecă, roaming. Ce se va schimba pentru locuitorii R. Moldova în 2024

În 2024 în Moldova vor intra în vigoare noi norme legale, care ne vor viza pe fiecare dintre noi. NM vă povestește pe scurt ce modificări ne așteaptă în domeniile fiscal, social și financiar. Salariul minim va crește de la 4 mii de lei la 5 mii de lei. Salariul mediu pe economie va constitui […]